Decizia în cazul femeii reținute în Dubai, după ce a băut vin la bordul unui avion

Avion Emirates
iStock

O femeie din Marea Britanie, rețiută timp de 3 zile de autoritățile din Dubai după ce a consumat un pahar de vin în avion, a fost eliberată și se poate întoarce acasă. 

Femeia risca să facă un an de închisoare.

“Sunt șocată, dar și fericită să mă întorc acasă. Mă bucur că acest coșmar a luat sfârșit”, a declarat Holman. “Când am aflat că sunt eliberată, nu mi-a venit să cred. Mă tot gândeam că este o capcană”.

Ellie Holman, în vârstă de 44 de ani, a fost reținută pe 13 iulie, după ce a consumat un pahar de vin în timpul zborului de opt ore cu compania Emirates. Ea a fost reținută după ce un oficial de la imigrație a început să îi pună întrebări referitoare la viză și întrebată dacă a consumat alcool.

I s-a spus că viza sa nu este valabilă și că trebuie să se întoarcă imediat la Londra. Aceasta l-a întrebat dacă poate plăti pentru o nouă viză, moment în care ofițerul ar fi început să fie „nepoliticos”.

Citește și
glont spital brazilia
Pacientă rănită de un glonţ rătăcit în timp era în spital. Riscă să rămână oarbă

De aceea, Ellie Holman a început să îl filmeze cu telefonul mobil, pentru a avea dovezi că acesta s-a purtat urât cu ea, fără să știe că este infracțiune atât să consume alcool, cât și să filmeze un oficial.

Astfel, femeia și fiica sa au fost reținute, iar pașapoartele și telefoanele mobile au fost confiscate, fără să i se permită să își sune partenerul. În detenție, femeii și fiicei sale nu li s-a oferit apă, mâncare sau dreptul de a folosi o toaletă. Timp de trei zile, ele au fost închise într-o celulă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Decizia luată în cazul celor doi bărbaţi reţinuţi pentru atacul asupra jandarmilor
Decizia luată în cazul celor doi bărbaţi reţinuţi pentru atacul asupra jandarmilor

Două persoane au fost reţinute pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în urma violenţelor care au avut loc vineri seară la protestul diasporei din Piaţa Victoriei.

Pacientă rănită de un glonţ rătăcit în timp era în spital. Riscă să rămână oarbă
Pacientă rănită de un glonţ rătăcit în timp era în spital. Riscă să rămână oarbă

Incident şocant în zona Niteroi din Rio de Janeiro, unde o femeie a fost împuşcată în faţă în timp ce se recupera pe un pat de spital.

Femeie găsită moartă în fântână, după o zi de căutări. Avea 10 copii
Femeie găsită moartă în fântână, după o zi de căutări. Avea 10 copii

Tragedie, urmată de o intervenţie extrem de dificilă, în Mureş. O femeie de 65 de ani - care era dată dispărută de o zi - a fost găsită fără suflare într-o fântână.

Femeie prinsă în „cumplitul infern” din Piața Victoriei: „E ura prostului nervos”
Femeie prinsă în „cumplitul infern” din Piața Victoriei: „E ura prostului nervos”

O femeie care a participat la protestul de vineri seara din Piața Victoriei a povestit pe Facebook cum locul în care se afla s-a transformat din liniștit într-o zonă atacată de PET-uri și gaze lacrimogene venite din partea jandarmilor.

Femeia jandarm nu are fractură la coloană. Momentul în care a fost atacată
Femeia jandarm nu are fractură la coloană. Momentul în care a fost atacată

Jandarmeria a transmis o nouă înregistrare cu momentul în care o femeie jandarm și colegul său au fost loviți cu brutalitate de un grup violent.

Recomandări
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.  

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.