Decizie surpriză în Rusia. Vladimir Putin l-a schimbat pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al Apărării

Andrei Belousov
Getty

Președintele rus Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al Apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, potrivit News.ro.

 

TASS citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.

În guvernul anterior, Belousov a fost prim-viceprim-ministru.

Andrei Belousov, în vârstă de 65 de ani, a fost în diferite momente consilier al preşedintelui Vladimir Putin pe probleme economice, ministru al dezvoltării economice, director al Departamentului de Economie şi Finanţe al Biroului guvernamental rus, director general al Centrului de Analiză Macroeconomică şi Previziuni pe termen scurt şi a lucrat la Academia de Ştiinţe a URSS, devenită apoi Academia Rusă de Ştiinţe, între 1981 şi 2006.

Citește și
Timur Ivanov
Viață de huzur pentru adjunctul lui Șoigu. Arestat pentru corupție, Timur Ivanov locuia în castelul unei prințese

Belousov a ocupat, de asemenea, funcţia de şef interimar al Cabinetului de Miniştri în perioada 30 aprilie - 19 mai 2020, când premierul Mihail Mişustin a fost spitalizat din cauza infecţiei cu coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ofensivă de nestăvilit a forțelor ruse în Ucraina. Solicitarea lui Șoigu dă fiori Kievului
Ofensivă de nestăvilit a forțelor ruse în Ucraina. Solicitarea lui Șoigu dă fiori Kievului

În plină ofensivă a forțelor Moscovei în Ucraina, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a cerut, miercuri, suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară din țara vecină, informează Reuters.

Viață de huzur pentru adjunctul lui Șoigu. Arestat pentru corupție, Timur Ivanov locuia în castelul unei prințese
Viață de huzur pentru adjunctul lui Șoigu. Arestat pentru corupție, Timur Ivanov locuia în castelul unei prințese

Ministrul adjunct rus al Apărării, Timur Ivanov, care a fost arestat pentru luare de mită, și fosta sa soție, Svetlana Zaharova, locuiau în conacul de pe moșia Prințesei Sofia Volkonskaia din Moscova.

Reuters: Arestarea unui important militar rus ar putea fi o lovitură dată unui
Reuters: Arestarea unui important militar rus ar putea fi o lovitură dată unui "clan" rival. Ce se va întâmpla cu Șoigu

Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, a încercat să transmită un mesaj de "business as usual" de când adjunctul său a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită.

Șoigu: „Moscova nu are niciun interes să atace țările NATO”. Avertismentele curg la adresa SUA
Șoigu: „Moscova nu are niciun interes să atace țările NATO”. Avertismentele curg la adresa SUA

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a subliniat, vineri, că Moscova nu are interese geopolitice sau militare care să o oblige să atace țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Serghei Șoigu, convorbire telefonică cu ministrul z al Apărării. Ce și-au spus oficialii
Serghei Șoigu, convorbire telefonică cu ministrul z al Apărării. Ce și-au spus oficialii

Serghei Șoigu a vorbit pentru prima dată la telefon cu ministrul z al Apărării, Sebastien Lecornu, din octombrie 2022. Ministrul rus al Apărării a aflat că Franța va continua să sprijine Kievul în „războiul de agresiune” al Rusiei.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.