Declarație stranie a lui Orban, aliatul lui Putin: ”Ungaria nu vrea graniță cu Rusia”. Răspunsul Kremlinului a fost pe măsură

viktor orban vladimir putin
Profimedia

Rusia nu reprezintă niciun pericol pentru țările din care nu vine nicio amenințare pentru ea, a declarat un oficial al Kremlinului, ca răspuns la o declarație făcută de Viktor Orban, aliat al Moscovei, potrivit căruia Ungaria nu vrea graniță cu Rusia.

Rusia nu prezintă niciun pericol pentru acele țări din care nu se confruntă cu nicio amenințare, a declarat miercuri reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, respingând astfel preocupările exprimate recent de premierul ungar Viktor Orban ca fiind nefondate, scrie TASS.

Nu vedem totul cu ochii domnului Orban. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce spun insistent oficialii UE, Rusia nu reprezintă nicio amenințare pentru țările care nu sunt ostile față de Rusia și nu caută să devină un entitate anti-Rusia. Acestea fiind spuse, preocupările cu privire la acest lucru sunt nefondate", a comentat Peskov remarca lui Orban, potrivit căreia că Ungaria nu ar dori să împartă granița cu Rusia.

Viktor Orban a declarat anterior că Ungaria nu vrea graniță cu Rusia pentru că ”are amintiri rele despre vremea în care asta era situația”, scrie aceeași agenție rusă de presă.

Astfel, premierul maghiar a concluzionat că a nu avea Rusia chiar la graniță ar servi cel mai bine intereselor de securitate națională ale Ungariei.

Citește și
viktor orban
Gestul anti-Ucraina făcut de Ungaria pentru ziua în care se împlinesc doi ani de la invazia rusă

Orban a făcut aceste afirmații după întâlnirea de la Praga a celor patru țări din Grupul de la Vișegrad: Ungaria, Polonia, Slovacia și Republica Cehă.

Orban, despre reuniunea Grupului de la Vișegrad, asupra situația din Ucraina: Cea mai dificilă întâlnire la care am fost vreodată

Premierul maghiar, cunoscut drept un prieten al Rusiei și al lui Vladimir Putin, a spus că această reuniune a liderilor Grupului de la Vişegrad a fost cea mai dificilă dintre întâlnirile la care a participat vreodată.

Prim-miniștrii celor patru state au fost de acord că acțiunile Rusiei față de Ucraina ar trebui condamnate, dar nu au fost de acord cu privire la modalitățile de a ajuta țara vecină.

În timp ce Polonia și Republica Cehă sprijină livrările de arme către Ucraina, Ungaria și Slovacia solicită o soluționare pașnică a conflictului cât mai curând posibil.

Ungaria a declarat anterior de mai multe ori că sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și este pregătită să continue asistența economică și umanitară pentru țară.

Dar a mai semnalat încă de la începutul conflictului că nu va furniza arme Ucrainei și nici nu va permite armelor destinate Ucrainei să tranziteze teritoriul maghiar, mai scrie agenția rusă de stat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
”Coincidență”: Câte avioane noi de luptă primește Ungaria de la Suedia, înaintea votului pentru aderarea nordicilor la NATO
”Coincidență”: Câte avioane noi de luptă primește Ungaria de la Suedia, înaintea votului pentru aderarea nordicilor la NATO

Ungaria va primi 4 avioane noi de luptă de la Suedia, iar toate cele 18 aeronave Gripen contractate în total vor intra în proprietatea sa, a anunțat ministrul ungur al Apărării luni, ziua în care Ungaria urma să voteze pentru aderarea Suediei la NATO.

 

Gestul anti-Ucraina făcut de Ungaria pentru ziua în care se împlinesc doi ani de la invazia rusă
Gestul anti-Ucraina făcut de Ungaria pentru ziua în care se împlinesc doi ani de la invazia rusă

Ungaria a împiedicat statele membre ale Uniunii Europene să semneze o declaraţie comună pentru a marca doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, au declarat pentru Bloomberg persoane familiarizate cu această chestiune.

Ungaria, la președinția UE: Se opune aderării Ucrainei, dar sprijină Moldova. Nici nu a pronunțat numele ”țării în război”
Ungaria, la președinția UE: Se opune aderării Ucrainei, dar sprijină Moldova. Nici nu a pronunțat numele ”țării în război”

Ungaria se va opune aderării Ucrainei la UE, dar o va sprijini pe cea a Moldovei în timpul președinției sale a Uniunii, a anunțat ministrul de externe maghiar.

 

Ungaria dă o palmă Rusiei. Decizia, pe placul UE, dar Budapesta o regretă: „Este una greșită”
Ungaria dă o palmă Rusiei. Decizia, pe placul UE, dar Budapesta o regretă: „Este una greșită”

După numeroase contre pe care i le-a pus Uniunii Europene în privința sancțiunilor anti-Rusia, Ungaria a venit cu o veste pozitivă pentru Bruxelles.

NATO avertizează Ungaria. SUA își pierd răbdarea cu Viktor Orban
NATO avertizează Ungaria. SUA își pierd răbdarea cu Viktor Orban

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat că el și omologii săi din NATO au avertizat Ungaria să nu mai întârzie aderarea Suediei la alianța militară și a avertizat că răbdarea de la Washington are limite.  

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.