Democrații accelerează procedurile de destituire a lui Trump. "Democraţia merită asta"

×
Codul embed a fost copiat

Democraţii din Congresul Statelor Unite accelerează procedurile de destituire din funcţie a preşedintelui Donald Trump.

Situaţia liderului de la Casă Albă s-a complicat după ce un fost oficial american a recunoscut că Trump a făcut presiuni asupra preşedintelui Ucrainei pentru a începe o anchetă împotriva rivalului său politic, Joe Biden.

Comisiile din Congres i-au cerut şi vicepreşedintelui Mike Pence să le pună la dispoziţie documentele legate de afacerea Ucraina.

Potrivit documentelor, un consilier al preşedintelui ucrainean a primit un mesaj în care era rugat că Volodimir Zelensky să ofere informaţii despre afacerile lui Hunter Biden şi compania de gaz ucraineană. Lui Zelensky i s-a promis că, după ce va demara ancheta, el va putea sosi în vizită în Statele Unite.

La câteva ore de la acest mesaj, cei doi preşedinţi au vorbit la telefon, iar Trump l-a presat pe Zelensky să îi investigheze pe fostul vicepreşedinte Joe Biden şi pe fiul acestuia, Hunter Biden. Astfel, pe fondul dezvăluirilor, Donald Trump a continuat atacurile verbale.

Citește și
Trump
Întâlnirea lui Trump cu președintele Finlandei s-a transformat într-o scenă de comedie

Donald Trump, preşedintele SUA: "Democraţii radicali sunt dornici să facă totul, să denigreze pe oricine şi să mintă despre tot. În goana lor nesătulă pentru putere şi bani şi alte lucruri, cred."

În acest timp, Procurorul General al Ucrainei a anunţat că va revizui anumite cazuri legate de compania de gaz din conducerea căreia a făcut parte Hunter Biden, cazuri pe care predecesorul său le-a declarat închise. Adică exact ce i-a cerut Donald Trump preşedintelui ucrainean. O situaţie care le convine de minune democraţilor, care continuă procedurile de destituire.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor: ”Unii spun: 'De ce faceţi acest lucru. El nu merită asta, să dividă ţara în acest fel'. Poate el nu merită, însă Constituţia noastră merită. Democraţia noastră merită."

Iar pentru ca Trump să înţeleagă mai bine, Nancy Pelosi a vorbit în termeni de ruletă şi a făcut o comparaţie între Camera Reprezentanţilor şi Casa de la orice casino.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor: "Circulă o glumă cu mine când îi spun 'Donald, ai fost proprietarul unui casino. Ştii că întotdeauna Casa câştigă."

Democraţii insistă că acţiunile lor de destituire a preşedintelui se bazează pe fapte, şi nu pe personalitate...

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cetățenii polonezi vor putea călători în SUA fără viză. Anunțul lui Donald Trump
Cetățenii polonezi vor putea călători în SUA fără viză. Anunțul lui Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri presei că şi-a dat oficial acordul pentru intrarea Poloniei în Programul Visa Waiver al SUA, relatează Reuters şi dpa, conform Agerpres.

Întâlnirea lui Trump cu președintele Finlandei s-a transformat într-o scenă de comedie
Întâlnirea lui Trump cu președintele Finlandei s-a transformat într-o scenă de comedie

Liderii lumii care au programate în această perioadă întâlniri cu Donald Trump se trezesc, fără voia lor, personaje în circul antrenat de anchetă Congresului care vizează destituirea președintelui american.

SUA vinde rachete Javelin Ucrainei. Legătura cu ancheta privind destituirea lui Trump
SUA vinde rachete Javelin Ucrainei. Legătura cu ancheta privind destituirea lui Trump

Statele Unite au validat joi vânzarea către Ucraina de rachete antitanc Javelin, amintite în cursul discuţiei telefonice dintre Donald Trump, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, originea anchetei de destituire deschise în SUA.

Donald Trump a cerut Chinei să investigheze familia Biden. Ce acuzații aduce
Donald Trump a cerut Chinei să investigheze familia Biden. Ce acuzații aduce

Preşedintele american Donald Trump a cerut în mod deschis ca atât Ucraina cât şi China să investigheze familia rivalului său, Joe Biden.

Trump, discuție aprinsă cu un reporter despre cazul Biden: ”Mi se pare scandalos”
Trump, discuție aprinsă cu un reporter despre cazul Biden: ”Mi se pare scandalos”

Donald Trump este din ce în ce mai înfuriat de ancheta Congresului, vizând declanşarea procedurii pentru destituirea să.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.