Descoperire șocantă într-un camion. A avut loc un adevărat masacru

Camion
Facebook/Imagen de la Noticia Mx

Cel puţin 19 persoane au fost ucise în Mexic, inclusiv patru guatemalezi, în timpul unei ciocniri între două carteluri de droguri în statul Chiapas (sud), a anunţat luni Ministerul Securităţii, care şi-a revizuit bilanţul în scădere, informează AFP.

 

Într-un camion de mărfuri, "14 bărbaţi au fost găsiţi morţi, ucişi cu focuri de armă, alţi doi în cabină, doi pe lateral şi un altul la aproximativ 100 de metri distanţă", a informat ministerul într-un comunicat care făcea anterior referire la 20 de morţi.

Evenimentele s-au petrecut vinerea trecută în oraşul La Concordia, la câteva ore de mers cu maşina de graniţa cu Guatemala.

Potrivit ministerului, investigaţiile iniţiale indică faptul că este vorba despre o "confruntare" între cartelul Sinaloa, unul dintre cele mai puternice din ţară, şi o facţiune rivală identificată drept "cartelul din Chiapas şi din Guatemala", potrivit Agerpres.

Autorităţile subliniază că cele două grupuri infracţionale "concurează pentru controlul acestei zone de frontieră" şi, potrivit comunicatului de presă, "s-a stabilit că cel puţin patru dintre persoanele decedate aveau documente de identitate emise de guvernul guatemalez".

Citește și
vladimir putin
Ucraina l-a speriat pe Putin. Decizia luată de Rusia

După ce a primit sâmbătă un apel care raporta prezenţa cadavrelor pe un drum de ţară, poliţia a descoperit persoanele ucise într-un camion de mărfuri, au relatat autorităţile.

Au avut loc mai multe arestări, vizând bărbaţi având legături cu "traficul de droguri, tratamentul persoanelor, traficul de persoane şi trafic de arme" în regiunea în care au avut loc aceste evenimente, potrivit aceleiaşi surse.

Weekendul trecut, guvernul federal a ordonat desfăşurarea a 1.200 de militari pentru a întări securitatea de-a lungul graniţei cu Guatemala.

Violenţele s-au intensificat în statul Chiapas din cauza rivalităţilor dintre cartelurile Jalisco Nueva Generacion şi Sinaloa, cele mai mari organizaţii criminale din Mexic.

La sfârşitul lunii mai, nouă persoane au fost ucise în două atacuri împotriva candidaţilor la alegerile generale din 2 iunie.

În iunie, autorităţile mexicane au transferat în adăposturi peste 4.000 de persoane care se refugiaseră în casele lor după câteva zile de violenţe legate de crima organizată în oraşul Tula, la aproximativ o sută de kilometri nord de La Concordia.

Claudia Sheinbaum, preşedinta aleasă la începutul lunii iunie, a fost reţinută pentru scurt timp pe 21 aprilie de bărbaţi cu cagule pe o autostradă din acest stat pe care se deplasa în timpul campaniei electorale.

Potrivit centrului de analiză Insight Crime, conflictul are legătură cu controlul oraşelor de graniţă, o zonă cheie pentru traficul de droguri şi arme, precum şi pentru trecerea migranţilor care traversează Mexicul pentru a ajunge în Statele Unite.

Începând din 2006, violenţa legată de carteluri s-a soldat cu circa 450.000 de morţi şi peste 100.000 de dispăruţi în Mexic, când preşedintele de atunci, Felipe Calderon (2006-2012), a lansat o ofensivă militară împotriva traficului de droguri.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Ucraina l-a speriat pe Putin. Decizia luată de Rusia
Ucraina l-a speriat pe Putin. Decizia luată de Rusia

Rusia a ascuns două dintre cele mai valoroase avioane de luptă ale sale într-o bază aeriană izolată, la doar câteva zile după un impresionant atac cu drone al Ucrainei care a făcut ravagii în flota sa de bombardiere de elită.

Ce a auzit singurul supraviețuitor înainte de prăbușirea avionului Air India. Bilanțul se apropie de 300 de morți
Ce a auzit singurul supraviețuitor înainte de prăbușirea avionului Air India. Bilanțul se apropie de 300 de morți

Peste 290 de persoane au fost ucise când un avion Air India care se îndrepta spre Londra, cu 242 de persoane la bord, s-a prăbuşit joi la câteva minute după decolarea din oraşul Ahmedabad, din vestul Indiei, au anunţat autorităţile.

Trump îl atacă pe șeful Fed, numindu-l „inept”. Cere scăderea dobânzilor cu două puncte pentru a stimula economia
Trump îl atacă pe șeful Fed, numindu-l „inept”. Cere scăderea dobânzilor cu două puncte pentru a stimula economia

Preşedintele american Donald Trump l-a atacat dur joi pe preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, pe care l-a numit ”numbskull” (inept), intensificând presiunile asupra băncii centrale pentru a reduce dobânda de referinţă.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.