Descoperirea alarmantă pe un stick USB al autorului atentatului de la Strasbourg

Cherif Chekatt
Pro TV

O înregistrare video ce prezintă depunerea unui jurământ de credinţă faţă de gruparea jihadistă ISIS a fost găsită pe un stick USB ce îi aparţinea lui Cherif Chekatt, autorul atentatului supra Târgului de Crăciun din Strasbourg.

Anunțul a fost făcut, sâmbătă, de o sursă judiciară, confirmând o informaţie a săptămânalului Marianne, informează AFP, potrivit Agerpres.

Atentatul s-a soldat cu cinci morţi şi 11 răniţi. El a fost revendicat de organismul de propagandă al grupării jihadiste SI la câteva minute după moartea, sub tirurile de ripostă ale poliţiştilor şi după 48 de ore de urmărire, a acestui delincvent recidivist de 29 de ani, care avea emisă pe numele său o fişă S pentru radicalizare islamistă. Această revendicare a fost calificată drept "oportunistă" de guvernul z.

Atacul de la Strasbourg a fost al treilea incident mortal din Franţa din acest an considerat în mod oficial drept act terorist. În luna mai, un z născut în Cecenia a ucis un bărbat şi a rănit alte cinci persoane cu un cuţit în apropierea Operei din Paris.

Două luni mai târziu, un infractor mărunt devenit terorist islamist a ucis patru persoane, printre care un jandarm care se oferise în schimbul eliberării unui ostatic civil, într-o serie de atacuri în oraşele Carcassonne şi Trebes.

Citește și
atentat Strasbourg
Atentat la Strasbourg. Au fost reținuți indivizii care i-ar fi procurat arma atacatorului

Peste 230 de persoane au fost omorâte în atacuri teroriste în Franţa în 2015 şi 2016, majoritatea fiind revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
Fratele atacatorului din Strasbourg, arestat. A încercat să jefuiască un bărbat
Fratele atacatorului din Strasbourg, arestat. A încercat să jefuiască un bărbat

Unul dintre frații lui Chérif Chekatt, autorul atacului de la Strasbourg care a avut loc în urmă cu o săptămână, a fost arestat luni pentru „furt agravat sub amenințarea unei arme.”

Atentat la Strasbourg. Au fost reținuți indivizii care i-ar fi procurat arma atacatorului
Atentat la Strasbourg. Au fost reținuți indivizii care i-ar fi procurat arma atacatorului

Doi indivizi au fost reţinuţi luni în ancheta privind atentatul de la Strasbourg, fiind 'suspectaţi că au jucat un rol în furnizarea armei de foc' folosită de criminal, au afirmat surse judiciare, relatează AFP.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.