Credea că e o icoană, dar de fapt valorează 6 milioane de €. Ce reprezintă

Descoperirea remarcabilă făcută în bucătăria unei bătrâne. Femeia credea că e o icoană
AFP

O operă de artă atribuită lui Giovanni Cimabue, cu o valoare estimată la 6 milioane de euro, a fost descoperită în bucătăria unei bătrâne care locuieşte în apropiere de Paris, scrie BBC.

Pictura găsită atârnând deasupra unei plite în casa bătrânei este o operă de artă a maestrului Renaşterii dispărută în urmă cu mult timp, spun experţii.

„Christ Mocked", parte dintr-o serie de picturi din secolul 13, a fost descoperită pe proprietatea din oraşul Compiegne, din nordul Franţei.

Specialiştii spun că ar putea fi vândută pentru 6 milioane de euro la o licitaţia de luna viitoare, potrivit News.ro

Femeia credea că pictura este o veche icoană, iar experţii spun că nu există îndoială privind originea ei.

Citește și
fetita
Riscurile la care sunt supuși copiii care iau parte la prea multe activităţi extrașcolare

Au fost făcute teste cu lumina infraroşie pentru a determina similarităţile cu alte lucrări ale pictorului italian, cunoscut ca Cenni di Pepo.

„Pictura a fost făcută de aceeaşi mână”, a spus Éric Turquin, expert în artă, citat de Le Figaro.

Alte două scene din aceeaşi serie a lui Cimabue sunt expuse la National Gallery din Londra şi la Frick Collection din New York.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Copacul dintr-o specie rară care crește de 140 de ani în Valea Jiului. Cum arată
Copacul dintr-o specie rară care crește de 140 de ani în Valea Jiului. Cum arată

O tabără de pictură este organizată zilele acestea în Valea Jiului. Şi totul are loc în jurul unui arbore special, numit Copacul cu Lalele care provine din America de Nord.

Riscurile la care sunt supuși copiii care iau parte la prea multe activităţi extrașcolare
Riscurile la care sunt supuși copiii care iau parte la prea multe activităţi extrașcolare

Copilul meu face dans, înot, karate, pictură şi limba chineză. Asta auzim tot mai des de la părinţi care îşi doresc ca fetiţele şi băieţii lor să exceleze în cât mai multe domenii. 

Artistul american care îl pictează doar pe Donald Trump. Cu cât se vând tablourile lui
Artistul american care îl pictează doar pe Donald Trump. Cu cât se vând tablourile lui

De bună voie şi nesiliţi de nimeni, unii americani nu doar că-l iră pe Donald Trump care ocupă în prezent Casa Albă, dar îi şi dedică ode în toate formele de exprimare posibile. De pildă, prin picturi...

Ce s-a descoperit într-o celebră pictură semnată de Leonardo Da Vinci
Ce s-a descoperit într-o celebră pictură semnată de Leonardo Da Vinci

O serie de schițe făcute de Leonardo Da Vinci și ascunse sub cele mai faimoase picturi ale sale timp de 500 de ani au fost descoperite recent.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.