Diplomații americani vor boicota Jocurile Olimpice din China

Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon
Getty

SUA au anunţat, luni, un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă, relatează AFP.

Statele Unite nu vor trimite niciun reprezentant diplomatic la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de iarnă de la Beijing din 2022 din cauza ''genocidului în curs şi a crimelor împotriva umanităţii în Xinjiang'', a precizat Casa Albă.

Fiind prezentă, ''reprezentanţa diplomatică americană ar trata aceste Jocuri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în pofida încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi a atrocităţilor Chinei în Xinjiang. Şi pur şi simplu nu putem face aceasta'', a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Politicienii americani ar trebui să înceteze să facă apel la un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing pentru a evita să afecteze relaţiile bilaterale, iar China va lua "contramăsuri" dacă va fi necesar, a precizat luni Ministerul Afacerilor Externe chinez citat de Reuters.

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat luna trecută că ia în considerare un astfel de boicot diplomatic pentru a protesta împotriva bilanţului negativ al Chinei în materie de drepturile omului, inclusiv pentru ceea ce Washingtonul califică drept un genocid împotriva unei minorităţi musulmane.

Citește și
SUA - China
Tensiunile dintre SUA și China, departe de un deznodământ. Beijingul este acuzat că sfidează ordinea mondială

După cum s-a anunţat, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat aşa-numitul Armistiţiu olimpic pentru JO de iarnă de la Beijing, dar mass-media din Australia au anunţat vineri că această ţară, alături de alte 19 state, refuză să semneze documentul, în timp ce analizează un posibil boicot diplomatic.

Australia şi Statele Unite se gândesc să nu trimită demnitari la Olimpiada din luna februarie, în semn de protest faţă de situaţia drepturilor omului în China, inclusiv recentul scandal care a implicat-o pe jucătoarea de tenis Shuai Peng.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Cum vede China o democraţie funcţională: ”O ţară este democratică sau nu dacă poporul său este cu adevărat stăpânul ţării”
Cum vede China o democraţie funcţională: ”O ţară este democratică sau nu dacă poporul său este cu adevărat stăpânul ţării”

China a lansat sâmbătă o Carte albă ce expune conceptul şi practica democraţiei sale, informează Xinhua.

Tensiunile dintre SUA și China, departe de un deznodământ. Beijingul este acuzat că sfidează ordinea mondială
Tensiunile dintre SUA și China, departe de un deznodământ. Beijingul este acuzat că sfidează ordinea mondială

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a afirmat într-un interviu difuzat de CBS că statul chinez sfidează ordinea mondială acţionând "mai represiv" şi "mai agresiv".

Recomandări
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.