Întâlnire la nivel înalt între americani și talibani. Șeful CIA, trimis de Biden să discute cu Abdul Baradar

12 oameni au murit pe aeroportul din Kabul. Mesajul talibanilor pentru afgani
Getty

Președintele SUA, Joe Biden, a trimis luni omul nr. 1 al spionajului american pentru a se întâlni cu unul dintre liderii talibanilor. Este cea mai importantă întâlnire la nivel înalt de când militanții au ocupat capitala afgană, Kabul.

Directorul CIA, William Burns, l-a întâlnit luni pe liderul taliban Abdul Ghani Baradar la Kabul, în timp ce istrația Biden continuă eforturile de evacuare a cetățenilor americani și a altor aliați în mijlocul haosului de pe aeroportul din Kabul, conform unor surse oficiale citate de către publicația americană The Washington Post, conform Reuters.  

Agenția de presă Reuters nu a putut verifica imediat aceste informații. Reprezentanții Agenției Centrale de Informații și ai Casei Albe nu au furnizat până în momentul publicării știrii vreun răspuns oficial, după cum a precizat agenția de presă. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cum sunt extrași colaboratorii NATO din Afganistan, cu ajutorul unor coduri secrete
Cum sunt extrași colaboratorii NATO din Afganistan, cu ajutorul unor coduri secrete

48 de mii de oameni au fost evacuați în ultimele 8 zile din Afganistan, dar alte zeci de mii încă rămân captivi în Kabul și în preajma aeroportului. Șansele lor de a scăpa din emiratul talibanilor scad cu fiecare oră care trece.

Mai mulți tineri afgani din Kabul relatează că au fost biciuiți de talibani fiindcă au purtat blugi
Mai mulți tineri afgani din Kabul relatează că au fost biciuiți de talibani fiindcă au purtat blugi

Mai mulți tineri afgani din capitala Kabul au denunțat pe Facebook că au fost biciuiți de talibani pentru că purtau blugi pe stradă.

Ungaria acuză militarii SUA că obstrucționează accesul pe aeroportul din Kabul a persoanelor care trebuie evacuate
Ungaria acuză militarii SUA că obstrucționează accesul pe aeroportul din Kabul a persoanelor care trebuie evacuate

Ungaria acuză militarii americani că obstrucționează accesul pe aeroportul din Kabul a persoanelor care trebuie evacuate de către maghiari și cere Statelor Unite să se manifeste ca un ”partener loial”.

Schimb de focuri pe aeroportul din Kabul. Un soldat afgan a fost ucis
Schimb de focuri pe aeroportul din Kabul. Un soldat afgan a fost ucis

Un schimb de focuri a avut loc luni între forţe de securitate afgane şi atacatori necunoscuţi la poarta dinspre nord a aeroportului din Kabul.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.