Summit „de sprijin”, la Kiev, la trei ani de la invazia Rusiei. „Poporul ucrainean își dorește o pace justă și durabilă”

×
Codul embed a fost copiat

La trei ani de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, zeci de lideri europeni și premierul Canadei au luat parte la un summit de sprijin pentru Ucraina și președintele Zelenski.

13 lideri au fost luni la Kiev, alții, precum președintele interimar al României, Ilie Bolojan, au intervenit prin videoconferință. Atât Uniunea Europeană, cât și Marea Britanie au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin s-a grăbit să transmită că „Moscova nu vede nicio cale de a relua dialogul cu europenii" pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „2025, trei ani de la începutul „operațiunii speciale de trei zile” a lui Putin. Ucraina este încă vie, luptă. Anul acesta trebuie să devină anul începutului unei păci reale și de încredere. Putin nu ne va dărui această pace, nici nu o va oferi în schimbul a ceva. Trebuie să obținem pacea prin forță, înțelepciune și unitate – prin cooperarea noastră cu voi. Pacea nu poate fi declarată pur și simplu într-o oră, nu poate fi declarată într-o zi, astăzi, mâine sau poimâine.”

15 lideri europeni și premierul Canadei, Justin Trudeau, s-au așezat la aceeași masă cu președintele Zelenski, la Kiev.

Justin Trudeau, premierul Canadei: „Nu putem aștepta momentul pentru a opri acest război de agresiune. Momentul de a apăra democrația, momentul de a susține valorile noastre comune este acum. Așadar, să-l valorificăm!”

Citește și
Ursula von der Leyen
Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei

Alți 24 de lideri europeni, printre care și președintele interimar al României, au luat parte prin videoconferință la acest summit de sprijin pentru Ucraina.

Ilie Bolojan, președintele interimar al României: „Este necesar ca Ucraina și Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace. România este pregătită să se coordoneze cu toți partenerii - europeni, americani și aliați - pentru a contribui la găsirea cât mai rapidă a căii către o pace justă și durabilă. Este evident că trebuie să creștem investițiile în sectorul apărării pentru a ne consolida securitatea, să avem un plan și o coordonare pentru apărare și descurajare. Solidaritatea prietenilor Ucrainei rămâne esențială, iar sprijinul nostru, al tuturor, contează acum, când este în joc soarta păcii.”

După trei ani de război, liniile frontului s-au stabilizat în estul Ucrainei, unde forțele ruse înregistrează totuși un avans lent.

Un militar ucrainean care luptă la Pokrovsk, punctul fierbinte de pe frontul de est, în aceste zile, s-a adresat participanților.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Nimeni nu își dorește mai multă pace decât poporul ucrainean, dar ei își doresc o pace justă și durabilă. Iar aceasta vine doar prin forță. De aceea întărim economia voastră. De aceea creștem reziliența sectorului vostru energetic. De aceea vom continua să antrenăm și să echipăm trupele voastre. De aceea trebuie să oferim garanții de securitate susținute de Statele Unite. De aceea, astăzi adoptăm al 16-lea pachet de sancțiuni. Vom crește sancțiunile punitive împotriva Rusiei până când vor demonstra o adevărată disponibilitate de a ajunge la un acord de pace durabil.”

Keir Starmer, premierul britanic: „Trebuie să continuăm să creștem presiunea economică pentru a-l aduce pe Putin într-un punct în care să fie pregătit nu doar să discute, ci și să facă concesii. Așadar, astăzi anunțăm cel mai mare pachet de sancțiuni al Regatului Unit de la începutul războiului, vizând flota fantomă a Rusiei și atacând companiile din China și din alte părți, care trimit componente militare. Mai târziu astăzi, voi discuta pașii suplimentari cu G7, dar sunt clar convins că G7 trebuie să fie pregătit să își asume mai multe riscuri, inclusiv plafonarea prețului petrolului, sancționarea giganților petrolieri ruși și atacarea băncilor care facilitează invazia prin eludarea sancțiunilor.”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Până acum, nu vedem niciun indiciu privind reluarea dialogului cu Europa. Europenii continuă pe calea impunerii sancțiunilor și pe calea convingerii că războiul trebuie să continue. Această atitudine a europenilor contrastează complet cu dorința de a găsi soluții pentru rezolvarea conflictului din jurul Ucrainei – la care lucrăm în prezent împreună cu americanii.”

Lideri europeni și premierul Canadei au ținut să-și arate sprijinul pentru Ucraina și Volodimir Zelenski, într-un moment când semnalele transmise de la Casa Albă sunt sumbre.

Trump, care vrea să negocieze pacea în Ucraina cu Kremlinul peste capul lui Volodimir Zelenski, l-a numit pe liderul de la Kiev dictator fără alegeri. Iar acum încearcă să forțeze Kievul să cedeze Americii resurse naturale de sute de miliarde de dolari, ca plată pentru sprijinul de până acum în războiul împotriva Rusiei.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei
Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei

Ursula von der Leyen l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidențiale din Polonia și și-a exprimat speranța că UE va continua „cooperarea foarte bună” cu Varșovia.

Prima mișcare pregătită în Polonia după victoria euroscepticului Karol Nawrocki. Alegerile anticipate, excluse
Prima mișcare pregătită în Polonia după victoria euroscepticului Karol Nawrocki. Alegerile anticipate, excluse

Politicienii din tabăra guvernamentală se așteaptă ca Donald Tusk să ceară un vot de încredere pentru guvernul său, după ce Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale.

„Atac terorist” în Colorado. Suspectul a strigat „Palestina liberă” în timp ce arunca flăcări în mulțime
„Atac terorist” în Colorado. Suspectul a strigat „Palestina liberă” în timp ce arunca flăcări în mulțime

FBI spune că atacul din Boulder, Colorado, a fost un „act de violență țintit” și că îl investighează ca fiind un „act terorist”.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.