Doi pompieri din Venezuela riscă 20 de ani de închisoare. L-au comparat pe Maduro cu un măgar

Nicolas Maduro
AFP

Doi pompieri din Venezuela au fost reținuți, duminică, după ce l-ar fi comparat pe președintele Nicolas Maduro cu un măgar. Astfel, ei urmează să fie judecați pentru incitare la ură și riscă până la 20 de ani de închisoare.

Ricardo Prieto, 41 de ani, şi Carlos Varon, 45 de ani, au fost arestaţi miercuri de ofiţeri ai serviciului de contrainformaţii al armatei la postul de pompieri unde lucrau, în statul Merida (vest), potrivit Observatorului pentru drepturile omului al Universităţii Anzilor din Merida, care urmăreşte cazul, informează Reuters, citat de Agerpres.

Cei doi au compărut duminică în faţa judecătorului Carlos Marquez, care a dispus să fie reţinuţi pentru acuzaţii de încălcare a legii împotriva incitării la ură care a fost adoptată anul trecut, au anunţat Observatorul şi grupul Penal Forum.

„Pompierii au fost inculpaţi pentru infracţiunea cu circumstanţe agravante de incitare la ură. Această infracţiune cu circumstanţe agravante presupune... 20 de ani închisoare", a declarat avocatul Ivan Toro al Observatorului, care a participat la audiere.

Opozanţii preşedintelui de stânga Nicolas Maduro, care îl învinuiesc pentru criza economică din Venezuela, l-au poreclit pe şeful statului „Maburro", un joc de cuvinte în care burro înseamnă măgar în limba spaniolă.

Citește și
Venezuela
Politicienii critică pozele cu oamenii care stau la coadă să fugă din Venezuela: „Campanie împotriva țării”

În videoclip se vede cum un bărbat se foloseşte de o funie pentru a-l conduce pe măgar prin staţia de pompieri din Merida, în timp ce un alt bărbat se preface că vorbeşte cu măgarul ca şi cum ar vorbi cu preşedintele, şi îl însoţeşte într-o vizită oficială care imită vizitele efectuate de Maduro pe la şcoli, spitale şi baze militare şi care sunt prezentate la televiziunea de stat.

Avocaţii celor doi inculpaţi au declarat că înregistrarea video s-a dorit a fi o glumă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
În Venezuela se va instaura foametea în masă. Cât de scumpă e o cutie cu smântână
În Venezuela se va instaura foametea în masă. Cât de scumpă e o cutie cu smântână

Criza din Venezuela, țara unde riscă să se instaleze în curând foametea în masă, a devenit un dezastru pentru întreaga Americă de Sud. 

Politicienii critică pozele cu oamenii care stau la coadă să fugă din Venezuela: „Campanie împotriva țării”
Politicienii critică pozele cu oamenii care stau la coadă să fugă din Venezuela: „Campanie împotriva țării”

Un politician de rang înalt din Venezuela a afirmat, în weekend, că fotografiile cu migranții venezueleni care stau la cozi să emigreze în alte țări din America de Sud sunt „false”, acuzând că reprezintă o încercare de a sabota istrația președintelui Nicolas Maduro.

Un medic din Venezuela câștigă echivalentul unui carton cu ouă. Situația disperată din spitale
Un medic din Venezuela câștigă echivalentul unui carton cu ouă. Situația disperată din spitale

Eșecul politic și colapsul economic al Venezuelei, țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, au un impact brutal asupra vieții oamenilor.

Din sufragerie, Maduro a intrat în direct să anunțe cum a salvat singur economia Venezuelei
Din sufragerie, Maduro a intrat în direct să anunțe cum a salvat singur economia Venezuelei

Preşedintele Venezuelei a devalorizat moneda naţională cu 96%, simultan cu majorarea salariului minim cu 3.000%, în cadrul unui plan de stabilizare a economiei, lovită de o inflaţie colosală.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.