Doliu national in Ungaria, dupa ce 16 oameni au murit in accidentul de autocar din Italia. Ce a povestit un martor
Este doliu national in Ungaria, dupa ce un autocar cu elevi maghiari a luat foc pe autostrada, in nordul Italiei. Bilantul accidentului este infiorator - cel putin 16 morti si 10 raniti in stare grava.
Autocarul care transporta 55 de persoane se intorcea la Budapesta din Franta, unde copiii au fost intr-o excursie. Un profesor de sport a dat dovada de eroism si a reusit sa salveze cativa elevi, desi a suferit arsuri grave pe tot spatele.
Autocarul plin cu tineri cu varste intre 14 si 18 ani, insotiti de cativa adulti, a luat foc dupa ce a iesit de pe sosea si a lovit pilonul unui pasaj suprateran, pe autostrada, in apropiere de Verona.
Impactul a fost atat de violent incat unii pasageri au fost aruncati din vehicul. Altii au pierit in incendiul care a cuprins autocarul.
Martor: "Doar cand a aparut prima masina de pompieri mi-am dat seama ca autobuzul era plin cu oameni. Multi dintre elevi erau doar in tricou, unii erau descaltati. Cand i-am vazut, m-am intors la masina si am adus o haina si o patura, pentru ca erau minus doua sau trei grade Celsius."
Potrivit consulului maghiar, cativa copii au fost salvati de un curajos profesor de sport, care s-a intors si a reusit cumva sa-i scoata din foc. Dascalul a suferit insa arsuri grave pe spate - dupa cum a dezvaluit consulul.
Consul: "Unii au reusit sa scape, dar multi au ramas inauntru. Unii dintre supravietuitori mi-au spus ca focul a izbucnit dintr-o data si ei au reusit sa iasa dupa ce au spart geamurile autobuzului."
Potrivit presei italiene, soferul z al autocarului si familia sa ar putea fi printre victime. Postul national de radio RAI a anuntat ca un camionagiu sloven, care mergea in spatele autobuzului, ar fi sesizat o problema la una dintre roti si ar fi incercat sa-l alerteze pe cel de la volan.