Donald Trump, despre întâlnirile cu dictatori. Sunt „ok” dacă sunt în beneficiul SUA

donald trump
Getty

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că nu are o problemă să se întâlnească cu dictatori atâta timp cât „este în beneficiul Statelor Unite”, relatează CNBC.

„Când mă întâlnesc cu liderii ţărilor pe măsură ce vin – regi şi regine şi premieri şi preşedinţi şi dictatori – mă întâlnesc cu toţi”, a spus Trump în timpul unui lung discurs susţinut la Economic Club din New York, conform News.ro.

„Oricine doreşte să vină. Dictatori? Este OK. Veniţi. Orice este în beneficiul Statelor Unite. Dorim să ne ajutăm poporul”, a spus Trump.

„Dar primul lucru pe care mi-l spun aceştia este aproape întotdeauna: Felicitări pentru economia voastră”, a susţinut Trump.

Comentariul pare să contrazică politica externă americană din ultimele desfăşurată pe parcursul deceniilor, care s-a concentrat pe folosirea influenţei americane mari ca o forţă de susţinere a guvernelor democrative, care respectă drepturile omului şi marginalizează dictatorii şi autocraţii.

Citește și
Donald Trump confirma moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi - 4
istrația Trump anunță oficial ieșirea din Acordul climatic de la Paris

Remarcile par să se îndepărteze de discursul scris al lui Trump, care laudă politicile istraţiei Trump pentru soliditatea economiei americane. Fragmente din discursul lui Trump puse la dispoziţie înainte de eveniment scot în evidenţă numărul de locuri de muncă create şi majorarea salariilor în timpul preşedinţiei Trump.

Casa Albă nu a clarificat pentru CNBC dacă afirmaţiile ljui Trump referitoare la dictatori fac parte din textul pregătit pentru discurs.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Dezvăluiri din interiorul Casei Albe:
Dezvăluiri din interiorul Casei Albe: "Trump e un copil de 12 ani, crud și inapt"

Un funcţionar de rang înalt - anonim - de la Casa Albă prezintă, într-o carte, un portret îngrijorător al președintelui Donald Trump, pe care îl compară cu un copil de 12 ani "aflat la butoane".

istrația Trump anunță oficial ieșirea din Acordul climatic de la Paris
istrația Trump anunță oficial ieșirea din Acordul climatic de la Paris

SUA au informat oficial ONU privind ieşirea lor din Acordul de la Paris privind combaterea schimbării climatice, decisă în 2017 de Donald Trump, a anunţat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Trump vrea ca președintele Ucrainei să-l viziteze, deși este în plin proces de destituire
Trump vrea ca președintele Ucrainei să-l viziteze, deși este în plin proces de destituire

Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că şi-ar dori ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să îi facă o vizită la Casa Albă.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.