Donald Trump face afirmații bizare: "Dacă nu voi fi ales, va fi o baie de sânge pentru ţară”

donald trump
Shutterstock

Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a descris acest scrutin ca un punct de cotitură în istoria ţării.

El a vorbit despre o "baie de sânge" pentru economia Statelor Unite dacă nu va fi ales în faţa actualului preşedinte democrat Joe Biden, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Data de 5 noiembrie va fi cea mai importantă din istoria ţării noastre", a declarat Donald Trump în cursul unui miting al partidului său la Vandalia, în Ohio (nord), la patru zile după ce s-a asigurat de nominalizarea republicană, aşa cum a făcut preşedintele Biden în tabăra democrată.

Descriindu-şi victoria la alegerile primare republicane drept "cea mai rapidă înregistrată vreodată", el a subliniat că aceasta înseamnă o aşteptare de peste şapte luni înainte de meciul retur al alegerilor din 2020.

"Este o eternitate când ai oameni incompetenţi la conducerea ţării şi care o conduc spre pierdere", a spus el.

Citește și
Prima dezbatere electorală între Donald Trump și Joe Biden, programată pe 29 septembrie
Prima revanşă a alegerilor prezidenţiale americane după aproape 70 de ani. Doi foști rivali, Trump și Biden, se luptă din nou

"Dacă nu voi fi ales, asta va fi o baie de sânge pentru ţară", a afirmat Donald Trump, părând să evoce o deteriorare a situaţiei economice în această ipoteză.

El a deplâns recent ameninţările cu care se confruntă industria de automobile americană, care, potrivit lui, va fi "cea mai mică dintre preocupări" în Statele Unite în cazul realegerii lui Joe Biden.

Revanşa alegerilor din 2020 nu pare să stârnească entuziasm, în special din cauza vârstei înaintate a celor doi candidaţi: 81 de ani Joe Biden şi 77 de ani Donald Trump.

Dar duelul se anunţă deosebit de aspru, punctat de atacuri la adresa formei fizice şi a capacităţilor cognitive ale candidaţilor, mai notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Procesul documentelor clasificate deținute de Trump. Fostul președinte al SUA a depus o moțiune de respingere
Procesul documentelor clasificate deținute de Trump. Fostul președinte al SUA a depus o moțiune de respingere

Donald Trump cere renunțare la judecata în care este inculpat pentru gestionarea neglijentă a unor documente clasificate. Fostul președinte american a fost prezent la o audiere într-un tribunal din Florida, joi.

Prima revanşă a alegerilor prezidenţiale americane după aproape 70 de ani. Doi foști rivali, Trump și Biden, se luptă din nou
Prima revanşă a alegerilor prezidenţiale americane după aproape 70 de ani. Doi foști rivali, Trump și Biden, se luptă din nou

Duelul Biden-Trump pentru preşedinţia Statelor Unite s-a confirmat. Ambii au strâns delegații necesari pentru a obține nominalizarea partidului lor.

Joe Biden şi Donald Trump, nominalizați oficial pentru alegerile prezidențiale. Când a avut loc ultima revanșă în SUA
Joe Biden şi Donald Trump, nominalizați oficial pentru alegerile prezidențiale. Când a avut loc ultima revanșă în SUA

Joe Biden şi Donald Trump au obţinut, marţi, nominalizarea din partea partidelor lor, dând startul primei revanşe a alegerilor prezidenţiale americane din ultimii aproape 70 de ani.

Trump spune că va elibera persoanele încarcerate după participarea la asaltul de la Capitoliu, dacă va fi din nou președinte
Trump spune că va elibera persoanele încarcerate după participarea la asaltul de la Capitoliu, dacă va fi din nou președinte

Fostul preşedinte american Donald Trump anunţă că va elibera persoanele încarcerate cu privire la participarea la asaltul de la Capitoliu în 2021 imediat ce va reveni la putere, în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.