Donald Trump îl amenință pe Justin Trudeau că va creşte tarifele reciproce

donald trump
Shutterstock

Preşedintele Donald Trump i-a răspuns marţi premierului canadian Justin Trudeau, care a spus că noile tarife americane de 25 la sută sunt „stupide” şi a anunţat că Ottawa va impune măsuri similare.

Donald Trump l-a numit pe Justin Trudeau „guvernator” al Canadei şi l-a amenințat că va creşte „imediat” tarifele reciproce asupra ţării vecine, relatează CNN şi Fox Business.

„Vă rog să îi explicaţi guvernatorului Trudeau, al Canadei, că atunci când pune un tarif de retorsiune asupra SUA, tariful nostru reciproc va creşte imediat cu o sumă similară”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Trump a tachinat în repetate rânduri Canada - teritoriu al Coroanei britanice - spunând că ar trebui să devină cel de-al 51-lea stat american şi de aceea Trump l-a numit pe Trudeau „guvernator” şi nu s-a referit la el cu adevărata funcţie, cea de premier.

Răspunsul lui Trump

Răspunsul lui Trump vine după ce Trudeau a anunţat că Canada va pune în aplicare tarife de 25% pentru bunuri americane în valoare de 155 de miliarde de dolari canadieni.

Citește și
donald trump
Trump, minciuni și amenințări în fața Congresului. Acuză risipa banilor: ”Milioane de dolari pentru propagandă în Moldova”

Premierul canadian a declarat că SUA „au lansat un război comercial împotriva Canadei” şi că nu există „absolut nicio justificare sau necesitate” pentru tarifele impuse de SUA Canadei, care au intrat în vigoare marţi.

Premierul canadian Justin Trudeau a mai declarat că noile tarife de 25% impuse de istraţia Trump asupra ţării sale sunt „foarte stupide”.

Tarifele reciproce ale SUA, care presupun tarife de la egal la egal la paritatea dolarului, urmează să intre în vigoare la 2 aprilie.

„Deci, astăzi, Statele Unite au lansat un război comercial împotriva Canadei, cel mai apropiat partener şi aliat al lor, cel mai apropiat prieten al lor.

În acelaşi timp, ei vorbesc despre colaborarea pozitivă cu Rusia, liniştindu-l pe Vladimir Putin, un dictator mincinos şi criminal. Găsiţi un sens în toate astea!”, a declarat Trudeau reporterilor.

„Canadienii sunt rezonabili şi politicoşi, dar nu vom da înapoi de la o luptă, nu atunci când ţara noastră şi bunăstarea tuturor celor din ea sunt în joc”, a continuat el.

„Vreau să mă adresez direct unui american anume: Donald, în cei peste opt ani în care tu şi cu mine am lucrat împreună, am făcut lucruri mari”, a mai spus Trudeau.

„Şi acum ar trebui să lucrăm împreună pentru a asigura o prosperitate şi mai mare pentru nord-americani într-o lume foarte incertă şi provocatoare. Acum, nu este în obiceiul meu să fiu de acord cu Wall Street Journal.

Dar Donald, ei subliniază că, deşi eşti un tip foarte inteligent, acesta este un lucru foarte stupid. Noi - doi prieteni care se luptă - este exact ceea ce adversarii noştri din întreaga lume vor să vadă”, i-a transmis Trudeau preşedintelui american.

Trump a semnat un ordin executiv

Trump a semnat un ordin executiv care autorizează un tarif suplimentar de 25 % la importurile din Canada şi Mexic şi un tarif suplimentar de 10% la importurile din China. Energia importată din Canada, inclusiv petrolul, gazele naturale şi electricitatea, ar urma să fie impozitată cu o taxă suplimentară de 10%.

Tarifele de retorsiune pe care Canada le impune pentru 155 de miliarde de dolari de produse americane au intrat în vigoare marţi dimineaţă. Canada a declarat că va începe cu tarife pentru bunuri americane în valoare de 30 de miliarde de dolari, urmate de tarife pentru produse americane în valoare de 125 de miliarde de dolari în 21 de zile.

„Tarifele noastre vor rămâne în vigoare până când tarifele americane vor fi retrase şi nici o clipă mai devreme”, a declarat Trudeau.

Premierul canadian a acuzat istraţia Trump că a ales să îşi saboteze propria agendă care ar fi trebuit să inaugureze o nouă „epocă de aur” pentru Statele Unite”.

„Pretextul legal pe care guvernul dumneavoastră îl foloseşte pentru a introduce aceste tarife este că, aparent, Canada nu este dispusă să ajute în lupta împotriva fentanilului ilegal. Ei bine, acest lucru este total fals”, a mai spus Trudeau. El a mai declarat reporterilor că se aşteaptă să vorbească cu Trump „în zilele următoare” despre tarife.

„Ceea ce vrea el este să vadă un colaps total al economiei canadiene. Pentru că astfel îi va fi mai uşor să ne anexeze.... Acum, în primul rând, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Nu vom fi niciodată al 51-lea stat. Dar da, el poate face rău economiei canadiene. Şi a început în această dimineaţă”, a conchis Trudeau. „Dar va afla rapid, aşa cum vor afla şi familiile americane, că va afecta oamenii de ambele părţi ale frontierei”, a punctat Trudeau.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Bursele europene au închis marţi în scădere puternică, trase în jos de sectorul auto, în urma tarifelor impuse de Trump
Bursele europene au închis marţi în scădere puternică, trase în jos de sectorul auto, în urma tarifelor impuse de Trump

Pieţele bursiere europene au încheiat sesiunea de marţi cu pierderi semnificative, investitorii fiind îngrijoraţi de impactul global al noilor tarife impuse de SUA asupra Mexicului, Canadei şi Chinei.

Trump, minciuni și amenințări în fața Congresului. Acuză risipa banilor: ”Milioane de dolari pentru propagandă în Moldova”
Trump, minciuni și amenințări în fața Congresului. Acuză risipa banilor: ”Milioane de dolari pentru propagandă în Moldova”

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a susţinut marţi cel mai lung discurs al unui preşedinte american în faţa Congresului, o oră şi 40 de minute. Trump a mințit din nou cu privire la ajutorul acordat Ucraina și a menționat Moldova în discurs.  

Reuters: Presată de Trump, o firmă din Hong Kong va vinde participația la canalul Panama unui grup susținut de BlackRock
Reuters: Presată de Trump, o firmă din Hong Kong va vinde participația la canalul Panama unui grup susținut de BlackRock

Un conglomerat din Hong Kong vinde participaţia sa la un operator portuar major din Canalul Panama către un consorţiu susţinut de BlackRock, sub presiunea lui Donald Trump.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.