Donald Trump se întâlnește cu Vladimir Putin la Moscova, de Ziua Victoriei – Le Point. Scenariul respins de Zelenski

Vladimir Putin, Ddonald Trump, intalnire osaka 2019
Getty

Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni la Moscova pe 9 mai, Ziua Victoriei, cu ocazia comemorării sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, conform publicației ze Le Point.

Data aleasă pentru întâlnirea celor doi lideri nu este întâmplătoare. Pentru Vladimir Putin, 9 mai este cea mai importantă zi a anului, este ziua victoriei în Marele Război Patriotic. Acest război îi permite să afirme că întreaga lume datorează aproape totul URSS-ului, deci Rusiei și care îi oferă oportunitatea de a prezenta o vrsiune a istoriei care să-i justifice ambițiile din prezent, notează Le Point.

„Pe 9 mai 2025, ce victorie ar sărbători Vladimir Putin și Donald Trump? Mai puțin cea a Aliaților din 1945 decât cea comună a lor în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, care, potrivit planului Kellog, se vor încheia la... 9 mai. Dacă totul merge bine pentru ei, pentru planul lor comun, 9 mai 2025 va marca triumful lor, triumful mai ales al lui Putin, care își va vedea astfel coroborată și aprobată comparația inițială a Ucrainei cu naziștii. Să nu uităm niciodată acest argument despre „Ucraina nazistă”, care a justificat în ochii lui Putin declanșarea războiului”, notează jurnaliștii zi.

Zelenski a respins scenariul unei vizite a lui Trump la Moscova

Pe lângă publicația ză, chiar și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit despre posibilitatea ca Donald Trump să fie prezent la parada de Ziua Victoriei din Piața Roșie. El a vorbit despre un astfel de scenariu la conferința de securitate de la Munchen, notează CNN.

„După, Putin va încerca să-l facă pe președintele SUA să stea în Piața Roșie pe 9 mai anul acesta, nu ca un lider respectat, ci ca o recuzită în propriul său spectacol, nu avem nevoie de asta”, a spus Zelenski.

Citește și
Donald Trump şi Vladimir Putin
Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire între Trump și Putin

Nu ar fi prima dată când un președinte american s-ar afla la Moscova cu o astfel de ocazie. Dar într-un context foarte diferit. Cel al destinderii post-Război Rece, la zece ani de la căderea Zidului, Bill Clinton a răspuns invitației lui Boris Elțîn la 9 mai 1995.

În ciuda divergențelor cu privire la Bosnia, Iran și extinderea NATO, cei doi președinți și-au arătat sprijinul reciproc.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Liderul anti-Occident căruia Putin îi va da raportul după negocierile ruso-americane de la Riad: „Merită să așteptăm”
Liderul anti-Occident căruia Putin îi va da raportul după negocierile ruso-americane de la Riad: „Merită să așteptăm”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea o convorbire telefonică cu unul dintre puternicii săi aliați. Însă, Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire între liderul rus și Donald Trump.

Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire între Trump și Putin
Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire între Trump și Putin

Kremlinul a declarat vineri că există o înţelegere reciprocă cu privire la necesitatea unei întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin, dar că detaliile unei astfel de întâlniri nu au fost încă stabilite.

Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: „Zelenski este un preşedinte ales legitim şi Ucraina o democraţie”
Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: „Zelenski este un preşedinte ales legitim şi Ucraina o democraţie”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost "ales legitim" în urma unor alegeri "libere şi corecte", iar Ucraina este "o democraţie", în timp ce Rusia preşedintelui Vladimir Putin "nu este".

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.