Donald Trump și Elon Musk, în război deschis. Miliardarul susține că președintele SUA a avut legături cu Jeffrey Epstein

×
Codul embed a fost copiat

Relația dintre Elon Musk și Donald Trump a atins un punct critic. Miliardarul a lansat o serie de atacuri fără precedent la adresa liderului american.

Elon Musk susține că Trump ar figura în dosarele legate de controversatul Jeffrey Epstein, judecat pentru trafic sexual și pedofilie.

Șeful Tesla a mai spus că, fără sprijinul său, republicanul ar fi pierdut cursa pentru Casa Albă. Președintele american a reacționat imediat, exprimându-și dezamăgirea profundă față de fostul său partener politic. El a amenințat că îi va anula contractele guvernamentale.

Donald Trump, președintele SUA: „Elon și cu mine am avut o relație excelentă. Nu știu dacă o vom mai avea.”

Dacă acum o săptămână făceau o demonstrație de unitate în Biroul Oval, cel mai bogat om din lume și cel mai puternic om al planetei s-au întors unul împotriva celuilalt.

Citește și
Elon Musk și Donald Trump
Averea lui Elon Musk, lovitură masivă după cearta cu Donald Trump. Mesajul președintelui pentru miliardar

Dar acea aparentă armonie, venită la finalul perioadei în care Elon Musk a activat ca angajat special al guvernului, a durat doar 48 de ore. În weekend, șeful Tesla și SpaceX a lansat un atac virulent asupra proiectului de lege legat de reducerile de taxe și cheltuieli, lăudat de Trump.

Donald Trump: „Practic, toți cei din această cameră erați aici și ați văzut că am avut o petrecere de rămas bun minunată. El a spus lucruri minunate despre mine. Nu putea fi mai drăguț. A spus cele mai frumoase lucruri. A purtat și o șapcă pe care scria „Trump a avut dreptate în toate privințele”, iar eu am dreptate în privința proiectului de lege minunat, mare și frumos.”

„În întreaga istorie a civilizației, nu a existat o lege care să fie în același timp mare și frumoasă. Toată lumea știe asta! Fie obțineți o lege mare și urâtă, fie o lege subțire și frumoasă. Subțire și frumoasă este calea”, a scris Musk pe rețeaua lui de socializare.

Elon Musk îl acuză pe Donald Trump de legături cu Jeffrey Epstein

Într-o altă postare, șeful X l-a acuzat pe liderul de la Casa Albă de lipsă de recunoștință. El susține că președintele nu ar fi câștigat alegerile fără sprijinul său. Musk a fost principalul finanțator al campaniei din 2024, contribuind cu peste 250 de milioane de dolari.

În plus, miliardarul a sugerat, fără dovezi, că Trump ar fi implicat în dosarul lui Jeffrey Epstein. Omul de afaceri american s-a sinucis în închisoare, după ce a fost condamnat pentru trafic de persoane și agresiune sexuală.

Donald Trump: „Sunt foarte dezamăgit de Elon. L-am ajutat mult.”

Trump a afirmat că, odată ce oamenii ies din cercul său de influență, devin adesea ostili.

Zeke Miller, jurnalist AP: „Tensiunile dintre Elon Musk și președinte (Trump) au început să se acumuleze încă din momentul în care Elon Musk a ajuns la Casa Albă. El era un fel de Icar, a acaparat atenția și l-a provocat pe Donald Trump, fiind cea mai vizibilă persoană din istrația Trump, ceea ce nu este o poziție pe care un membru al echipei lui Trump și-ar dori-o. Apoi au apărut dezacorduri politice, în special în legătură cu aspecte precum mandatele pentru vehicule electrice și creditele fiscale, care avantajează afacerile personale ale lui Elon Musk.”

Scandalul are deja repercusiuni economice: acțiunile Tesla au scăzut cu 14%, mai exact 1 trilion de dolari, și valorează în prezent 916 miliarde de dolari, potrivit CNBC.
Tensiunile vin în contextul unei vizite a cancelarului german la Casa Albă.

Julia Benbrook, corespondent CNN: „Deși cancelarul german Friedrich Merz și președintele Donald Trump au mai vorbit anterior la telefon, aceasta a fost prima vizită a lui Merz în Statele Unite de la alegerea sa în funcție și prima sa întâlnire față în față cu Trump.”

Donald Trump: „Mă bucur că ne-am întâlnit. Am mai avut de-a face cu cancelarul german și este un om foarte bun, cu care se poate lucra. E și dificil, aș putea spune. Pot să spun asta? Mă refer în sens pozitiv. N-ai vrea să spun că ești un om ușor de gestionat, nu-i așa?”

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la o zi după ce Statele Unite au dublat taxele vamale la importurile de oțel și aluminiu. Negocierile pentru un potențial acord comercial cu Uniunea Europeană sunt în desfășurare.

Donald Trump: „Vom avea un acord comercial bun. Presupun că va fi determinat în mare parte de Uniunea Europeană, dar tu ai un rol important, vei fi implicat.”

Războiul din Ucraina a fost, de asemenea, adus în discuție.

Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „America se află din nou într-o poziție foarte puternică pentru a face ceva în legătură cu acest război pentru a-l opri. Haideți să vorbim despre ce putem face împreună. Noi suntem gata să facem tot ce putem. Știți că sprijinim Ucraina și că dorim să exercităm o presiune mai mare asupra Rusiei.”

Cancelarul german i-a oferit un cadou plin de semnificație lui Trump: o copie înrămată a certificatului de naștere al bunicului său, Friedrich Trump. Acesta a emigrat în Statele Unite la vârsta de 16 ani.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Solicitare extremă pentru președintele Trump: să „confiște” SpaceX de la Musk și să-l deporteze pe „imigrantul ilegal”
Solicitare extremă pentru președintele Trump: să „confiște” SpaceX de la Musk și să-l deporteze pe „imigrantul ilegal”

Fostul oficial de la Casa Albă Steve Bannon l-a îndemnat joi pe președintele Trump să investigheze statutul de imigrant al lui Elon Musk, să îl deporteze "imediat" și să "confiște" compania sa SpaceX, pe fondul „războiului” dintre ei.

Averea lui Elon Musk, lovitură masivă după cearta cu Donald Trump. Mesajul președintelui pentru miliardar
Averea lui Elon Musk, lovitură masivă după cearta cu Donald Trump. Mesajul președintelui pentru miliardar

Donald Trump şi Elon Musk s-au sfâşiat public joi, acuzându-se reciproc unul de „nebunie”, celălalt de „ingratitudine”, comentează AFP. la scurt timp, acțiunile Tesla au avut o scădere de aproape 15%.

Conflictul dintre foștii aliați Trump și Musk continuă: Președintele SUA amenință că îi anulează contractele șefului Tesla
Conflictul dintre foștii aliați Trump și Musk continuă: Președintele SUA amenință că îi anulează contractele șefului Tesla

Donald Trump a asigurat joi pe reţeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, "a înnebunit" din cauza unei decizii a preşedintelui american defavorabilă maşinilor electrice, notează AFP.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.