Donald Tusk: Marea Britanie inca are posibilitatea de a nu parasi Uniunea Europeana. Singura alternativa e un Brexit dur

Brexit

Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, a estimat joi ca unica alternativa in fata unui Brexit “dur” este ca Marea Britanie sa renunte la ideea de a parasi Uniunea Europeana.

Donald Tusk s-a declarant sceptic ca negocierile dintre Bruxelles si Londra privind conditiile iesirii Marii Britanii din blocul comunitar se vor incheia cu rezultate avantajoase pentru ambele parti.

“Vom conduce negocierile cu bunavointa, aparand interesele celor 27 si incercand sa obtinem un acord bun pentru toti. Dar nu cred ca va fi un deznodamant benefic pentru ambele parti (...) Putem face ca Marea Britanie sa reflecteze daca Brexitul chiar este in interesul ei”, a spus Tusk intr-un discurs sustinut la European Policy Center (EPC), cu prilejul aniversarii a doua decenii de la crearea acestei institutii.

El a adaugat ca negocierile cu guvernul britanic vor fi “dure”, prin urmare ele trebuie abordate “cu strategie”, iar “orice scenariu este posibil” in ceea ce priveste rezultatul tratativelor. In acest context, Tusk a mentionat ca usa unei ipotetice reveniri a Marii Britanii asupra deciziei de parasire a blocului comunitar este deschisa.

Totusi, presedintele Consiliului European a apreciat ca nu Brexitul este in prezent cea mai mare problema a Europei si a insistat asupra necesitatii de a “restabili certitudinea” ca UE este “capabila sa garanteze ordinea si securitatea” pe teritoriul ei.

Citește și
aeroport
Irlanda si Marea Britanie isi securizeaza frontierele, dupa Brexit. Toti strainii care intra in cele doua tari, verificati

In discursul sustinut la Congresul Partidului Conservator britanic, sefa guvernului de la Londra, Theresa May, a respins abordarea procesului iesirii din Uniunea Europeana in termeni de “hard” Brexit sau “soft” Brexit (Brexit “dur” sau Brexit “usor).

“Argumentele despre un “soft Brexit”, prin care s-ar continua sub o anumita forma apartenenta la UE, si un “hard Brexit”, ca o decizie deliberata de a respinge comertul cu Europa, sunt pur si simplu o dihotomie falsa”, a indicat premierul britanic
 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Scotia se pregateste sa organizeze un referendum pentru independenta, a anuntat premierul Sturgeon.
Scotia se pregateste sa organizeze un referendum pentru independenta, a anuntat premierul Sturgeon. "Voi ne-ati adus aici"

Premierul Scotiei, Nicola Sturgeon, a anuntat joi un nou proiect de lege privind organizarea unui referendum pentru independenta, transmite AFP.

Irlanda si Marea Britanie isi securizeaza frontierele, dupa Brexit. Toti strainii care intra in cele doua tari, verificati
Irlanda si Marea Britanie isi securizeaza frontierele, dupa Brexit. Toti strainii care intra in cele doua tari, verificati

Guvernul irlandez a confirmat initierea discutiilor cu Marea Britanie in privinta unui acord de securizare a frontierelor celor doua state.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.