Donald Tusk salută negocierile Ucrainei cu SUA: „Europa este pregătită să ajute la realizarea unei păci juste”

Premierul polonez a salutat luni rezultatele discuţiilor dintre Ucraina şi Statele Unite în Arabia Saudită, considerându-le "un pas important către pace", relatează AFP.
„Se pare că americanii şi ucrainenii au făcut un pas important spre pace", a declarat Donald Tusk pe reţeaua X, adăugând în acelaşi timp că Europa este "pregătită să ajute la realizarea unei păci juste şi durabile" în Ucraina.

Ucraina este de acord cu încetarea temporară a focului
Ucraina spune că este pregătită să accepte încetarea focului timp de 30 de zile, după cum au propus SUA, iar „mingea este acum în terenul Rusiei”, a declarat marți seara Marco Rubio, secretarul de stat american, potrivit BBC.
Statele Unite „vor ridica imediat pauza privind partajarea informațiilor și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina”, au anunțat marți seara SUA și Ucraina într-o declarație comună, după întâlnirea lor de la Jeddah, Arabia Saudită, scrie și CNN.
„Reciprocitatea rusă este cheia realizării păcii”
Kievul „și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a accepta propunerea SUA de a institui o încetare a focului imediată, interimară de 30 de zile, care poate fi prelungită prin acordul comun al părților și care este supus acceptării și implementării concomitente de către Federația Rusă”, se arată în comunicat.
„Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este cheia realizării păcii”, se mai spune în documentul oficial.