Două mașini ale Ambasadei Italiei, vizate de dispozitive explozive la Atena. FOTO

Poliție Grecia
Shutterstock

Două maşini ale Ambasadei Italiei în Grecia au fost vizate de dispozitive explozive vineri dimineaţă devreme, unul dintre vehicule explodând fără a provoca răniţi, potrivit poliţiei care a precizat că nu a primit nicio revendicare, potrivit Presse.

Un dispozitiv de fabricaţie artizanală a explodat în jurul orei 4.00 locale (2.00 GMT) şi a distrus unul dintre cele două vehicule în parcarea reşedinţei primului consilier al ambasadei, în suburbiile Atenei, potrivit poliţiei elene, citată de Agerpres.

Celălalt dispozitiv artizanal, depus în apropierea celei de-a doua maşini diplomatice, nu a explodat, potrivit poliţiei care a deschis o anchetă.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a spus că a fost „un atac probabil de origine anarhistă”.

Lidera de extremă dreaptă şi-a exprimat de asemenea „preocuparea profundă”, precum şi „gândurile personale şi ale guvernului italian faţă de primul consilier al Ambasadei Italiei la Atena, Susanna Schlein”.

Citește și
steagul razbunarii iran
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO

„Urmăresc cu cea mai mare atenţie cazul, de asemenea prin intermediul ministrului de externe Antonio Tajani, care se duce astăzi la Atena” pentru a participa la o reuniune a responsabililor europeni ai Partidului Popular European (PPE), a declarat ea.

La rândul său, Atena „a condamnat ferm atacul”. „Astfel de acţiuni inacceptabile nu vor perturba în niciun caz relaţiile excelente şi legăturile de prietenie de lungă durată dintre Grecia şi partenerul şi aliatul ei Italia”, s-a arătat într-un comunicat al Ministerului grec de Externe.

Actul nu a fost încă revendicat, potrivit poliţiei.

Atentatele cu dispozitive incendiare artizanale, provocând adesea pagube dar rareori victime, împotriva unor ţinte politice diplomatice, băncilor sau companiilor străine, sunt frecvente în Grecia. Poliţia învinuieşte adesea grupuri ale mişcării de extremă stângă sau anarhiste.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO

Iranul a arborat steagul roșu simbolic al răzbunării deasupra Moscheei Jamkaran din Qom, după atacurile aeriene mortale ale Israelului.

A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în India
A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în India

Anchetatori au găsit vineri una dintre cutiile negre ale avionului de tip Boeing 787 Air India care s-a prăbuşit joi într-un cartier rezidenţial la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, un accident soldat cu cel puţin 265 de morţi.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.