Drone submarine care pot transporta până la 200 de kilograme de droguri, confiscate în Spania

gibraltar,
Twitter

Poliţia spaniolă a confiscat „drone submarine” care pot transporta până la 200 de kilograme de droguri. Acestea au capacitatea de a traversa strâmtoarea Gibraltar dintre Maroc şi Spania.

Conform AFP, operaţiunea a permis confiscarea a trei drone submarine care urmau să fie livrate unor traficanţi de droguri din Franța. Aceste drone urmau să fie folosite pentru transportul unor cantităţi importante de cocaină, a precizat poliţia spaniolă.

Dronele submarine sunt dirijate de la distanţă și pot fi folosite în special pentru transportul drogurilor prin strâmtoarea Gibraltar, explică poliţia spaniolă. Este prima dată când astfel de drone submarine, cunoscute şi sub numele de aparate UUV (Unmanned Underwater Vehicle), sunt confiscate în Spania.

Opt persoane au fost arestate în cadrul acestei operaţiuni. De asemenea, poliția spaniolă a confiscat în cadrul operațiunii și drone aeriene de mari dimensiuni. Acestea aveau o autonomie de zbor de circa 30 de kilometri, suficient pentru a transporta cu droguri la bord strâmtoarea Gibraltar.

Reţeaua destructurată astfel şi care avea clienţi în mai multe ţări, printre care Danemarca, Franţa, Italia şi Spania, le oferea traficanţilor şi alte servicii, precum amenajarea de ascunzători în vehiculele rutiere pentru transportul drogurilor.

Citește și
nini usuga
„La Negra”, sora temutului traficant de droguri Otoniel, a fost extrădată în SUA

Spania este una dintre principalele porţi de intrare a drogurilor în Europa, date fiind legăturile sale cu America Latină, unde se află principalii producători de cocaină, şi proximitatea sa faţă de Maroc, un important producător de haşiş.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Ochelarii care simulează efectul drogurilor, testați în Mamaia. Cum funcționează
Ochelarii care simulează efectul drogurilor, testați în Mamaia. Cum funcționează

Ochelarii care simulează efectul drogurilor și alcoolului au fost testați de tinerii din Mamaia, în cadrul unei acțiuni derulate de specialiștii Agenției Naționale Antidrog.

„La Negra”, sora temutului traficant de droguri Otoniel, a fost extrădată în SUA
„La Negra”, sora temutului traficant de droguri Otoniel, a fost extrădată în SUA

Sora celui mai periculos traficant de droguri din lume, Dairo Antonio Usaga, cunoscut sub numele de Otoniel, a fost extrădată în SUA, potrivit Reuters.

Șofer, la razie: “Nu știu dacă îmi poartă cruciulițele noroc”. A fost testat pozitiv pentru cocaină
Șofer, la razie: “Nu știu dacă îmi poartă cruciulițele noroc”. A fost testat pozitiv pentru cocaină

Au fost filtre de poliţie, vineri seara, pe străzile din Iaşi. Șoferii care au condus după ce au băut au acum dosare penale şi au ajuns pietoni.

Consumul de droguri începe de la vârste tot mai fragede. Ce fel de teste pot fi introduse în școlie din România
Consumul de droguri începe de la vârste tot mai fragede. Ce fel de teste pot fi introduse în școlie din România

Consumul de substanțe interzise începe de la vârste tot mai fragede. Au fost situații în care au ajuns la Urgență și copii de 9 ani.

Un laborator clandestin de droguri, descoperit în apropierea unei baze NATO care găzduieşte arme nucleare
Un laborator clandestin de droguri, descoperit în apropierea unei baze NATO care găzduieşte arme nucleare

Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene despre care se ştie că găzduieşte o parte a arsenalului nuclear aflat la dispoziţia NATO, a declarat Ministerul Apărării.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.