După cât timp va trebui să facem și a treia doză de vaccin. Explicațiile fondatorului BioNTech

Ugur Sahin
Getty

Ugur Sahin, cofondator al companiei farmaceutice germane BioNTech, este încrezător că vaccinul dezvoltat în laboratorul său şi distribuit de partenerul său american Pfizer este "eficient" şi împotriva variantei indiene, relatează miercuri EFE.

"Metoda noastră se bazează pe experienţa căpătată împotriva cancerului. Am experimentat cu multe variante şi, până acum, cu toate am obţinut rezultate bune", a declarat Sahin, la o întâlnire online cu reprezentanţi ai mass-media din Germania.

"Sunt încrezător că vom obţine rezultate bune şi împotriva variantei indiene", a spus el referitor la această mutaţie a virusului SARS-CoV-2, mult mai agresivă decât cele detectate anterior. "Până acum, vaccinul a dovedit eficacitate practic împotriva tuturor mutaţiilor cunoscute", a insistat el.

Ugur Sahin, care conduce BioNTech împreună cu soţia sa, cercetătoarea Özlem Türec, a avertizat că în orice caz eficacitatea maximă a vaccinului - de 97% - este atinsă după şapte zile de la istrarea celei de-a doua doze.

El a reamintit, totodată, că după şase luni de la atingerea acestei imunităţi maxime, după a doua doză, aceasta începe să scadă, potrivit Agerpres.

Citește și
Doi bărbați din Guyana ză s-au vaccinat, dar au făcut forme grave de Covid-19 și au murit
Doi bărbați din Guyana ză s-au vaccinat, dar au făcut forme grave de Covid-19 și au murit

Potrivit estimărilor actuale, acest lucru înseamnă că după trecerea a între nouă luni şi un an, este nevoie de istrarea unei a treia doze de vaccin, pentru a garanta menţinerea unei imunităţi maxime.

Sahin s-a arătat, de asemenea, precaut referitor la liberalizarea restricţiilor pentru cei vaccinaţi.

Este clar că acest lucru va avea loc, deoarece "toţi ne dorim să revenim la normalitate", dar trebuie să evităm să facem "discriminare" între cei vaccinaţi şi cei care încă nu au avut acces la vaccin, a subliniat el.

"Trebuie să fim precauţi şi să nu cădem în aşa numita 'cultură a invidiei'", a încheiat responsabilul BioNTech.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Prima doză de vaccin AstraZeneca și Pfizer reduc cu până la 50% transmiterea Covid-19 în familie
Prima doză de vaccin AstraZeneca și Pfizer reduc cu până la 50% transmiterea Covid-19 în familie

O singură doză de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech sau AstraZeneca-Oxford permite o reducere a transmiterii noului coronavirus de până la 50% în cadrul unei gospodării, arată un studiu publicat de agenţia britanică de sănătate PHE.

Doi bărbați din Guyana ză s-au vaccinat, dar au făcut forme grave de Covid-19 și au murit
Doi bărbați din Guyana ză s-au vaccinat, dar au făcut forme grave de Covid-19 și au murit

Două persoane, în vârstă de 53 şi 68 de ani, au murit în Guyana ză, din cauza unei forme grave de Covid-19 ”după ce au fost vaccinate cu câteva săptămâni mai înainte cu ambele doze de vaccin Pfizer”, au anunţat aurtorităţile locale.

Maratonul de vaccinare de la Timișoara, un adevărat succes. Autoritățile pregătesc noi astfel de evenimente
Maratonul de vaccinare de la Timișoara, un adevărat succes. Autoritățile pregătesc noi astfel de evenimente

Maratonul de vaccinare de la Timişoara a fost un succes care trebuie repetat. Este concluzia la care au ajuns autorităţile după ce peste 7 mii de oameni au primit prima doză de ser Pfizer în doar 3 zile.

O pastilă ar putea opri pandemia de Covid-19 în toata lumea. Pfizer face deja teste
O pastilă ar putea opri pandemia de Covid-19 în toata lumea. Pfizer face deja teste

Zeci de voluntari participă în prezent la testarea unei pastile a companiei Pfizer, care ar putea fi un remediu pentru pandemia de COVID-19 chiar în acest an.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.