După ce au lansat peste 1.000 de drone în Ucraina, rușii acuză ucrainenii de intensificarea atacurilor aeriene

drone
Shutterstock

Ministerul rus al Apărării a acuzat marţi Kievul că şi-a intensificat atacurile aeriene în Rusia pentru a perturba "procesul de negocieri" între cele două ţări, după mai multe zile de atacuri mortale în Ucraina, relatează AFP.

"La iniţiativa Federaţiei Ruse, dialogul direct dintre Rusia şi Ucraina privind soluţionarea paşnică a conflictului din Ucraina a fost reluat" la Istanbul în urmă cu aproximativ zece zile, a asigurat ministerul.

"În acelaşi timp, regimul de la Kiev, cu sprijinul unor ţări europene, a luat o serie de măsuri provocatoare menite să perturbe procesul de negocieri", a precizat ministerul într-un comunicat.

El a spus că Ucraina, începând cu 20 mai, "şi-a intensificat atacurile cu drone şi rachete" împotriva instalaţiilor civile din Rusia.

Ministerul a susţinut că atacurile sale din Ucraina au fost un "răspuns" la atacurile cu drone ucrainene care au provocat victime în rândul civililor ruşi.

Citește și
viktor orban pride
Viktor Orban va recunoaște căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Ce s-a decis la Budapesta

Rusia afirmă în continuare că vizează doar obiective militare din Ucraina, chiar dacă oraşe întregi au fost devastate în războiul său lansat în februarie 2022.

Ucraina a declarat că a fost ţinta unor atacuri aeriene ruseşti masive în ultimele zile.

Duminică, 13 civili, inclusiv trei copii ai aceleaşi familii, au murit în atacuri cu rachete şi drone ruseşti, potrivit Kievului.

Valul de atacuri l-a determinat pe preşedintele american Donald Trump să adopte o poziţie mai dură faţă de Moscova, afirmând că preşedintele rus Vladimir Putin "a înnebunit complet".

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Viktor Orban va recunoaște căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Ce s-a decis la Budapesta
Viktor Orban va recunoaște căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Ce s-a decis la Budapesta

Guvernul condus de Viktor Orban a fost obligat de Curtea Constituțională a Ungariei să recunoască drept uniuni de fapt căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Forul legislativ suprem a calificat ilegal refuzul de până acum de a face acest lucru.  

Motivul pentru care prim-ministrul unei țări a prezentat o poză cu ea goală în fața Parlamentului. ”Mi-a fost scârbă”
Motivul pentru care prim-ministrul unei țări a prezentat o poză cu ea goală în fața Parlamentului. ”Mi-a fost scârbă”

Prim-ministrul din Noua Zeelandă, Laura McClure, a prezentat în fața Parlamentului o imagine generată de inteligența artificială cu ea goală, pentru a evidenția problema abuzurilor cărora cad victime în special femeile.

 

Țara care va închiria o închisoare în Estonia pentru 600 de deținuți. Va plăti 8.500 de euro pe lună pentru fiecare condamnat
Țara care va închiria o închisoare în Estonia pentru 600 de deținuți. Va plăti 8.500 de euro pe lună pentru fiecare condamnat

Suedia va trimite până la 600 de infractori să-și ispășească pedepsele într-o închisoare din Estonia, conform unui acord anunțat miercuri de guvern, menit să reducă presiunea asupra penitenciarelor supraaglomerate din țară.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.