După ce și-a grațiat fiul, Biden anunță cel mai mare act de clemență prezidențială din istoria SUA

După ce și-a grațiat fiul, Biden anunță cel mai mare act de clemență prezidențială din istoria SUA
Getty

După ce a decis să-și grațieze fiul, Joe Biden a decis să-și folosească din nou prerogativele prezidențiale, de data aceasta pentru 39 de persoane. De asemenea, el a comutat sentințele a alte 1.500 de persoane.

Oficialii de la Casa Albă transmit faptul că decizia lui Joe Biden marchează un record în istoria președinților SUA, el fiind autorul celor mai multe acte de clemență prezidențială care au avut loc într-o singură zi, transmite BBC.

Constituția SUA stipulează că un președinte are „puterea de a acorda amnistie și grațiere pentru infracțiuni împotriva Statelor Unite”. Anunțând această măsură, Biden a declarat că cei grațiați „au dat dovadă de reabilitare cu succes și și-au arătat angajamentul de a face comunitățile lor mai puternice și mai sigure”.

Casa Albă a publicat o listă de grațiere cu 39 de persoane, în care se precizează că acestea au comis fie o „infracțiune non-violentă”, fie o „infracțiune non-violentă legată de droguri”. Cu toate acestea, nu au fost oferite detalii specifice despre infracțiunile pentru care au fost condamnate.

Ce spune Casa Albă despre persoanele grațiate

Casa Albă a descris un beneficiar al grațierii ca fiind un rezident al statului Virginia în vârstă de 49 de ani, care a fost condamnat pentru o infracțiune legată de droguri la vârsta de 21 de ani. După ce și-a ispășit pedeapsa, acesta a obținut o diplomă universitară, a avut o carieră de succes în armata și forțele aeriene ale SUA și a lucrat ca voluntar pentru organizații caritabile care sprijină veteranii.

Citește și
Joe Biden, o nouă mână de ajutor pentru Kiev pe final de mandat. Casa Albă anunță un nou ajutor militar pentru ucraineni
Casa Albă: Joe Biden urmăreşte cu atenţie „evenimentele extraordinare” din Siria

El este prezentat de cei care îl cunosc drept „un om extrem de muncitor, devotat și demn de încredere”, a afirmat Casa Albă într-o declarație în care sunt prezentate scurte biografii ale tuturor celor care au beneficiat de grațiere.

Cele 1.499 de sentințe comutate includ persoane care au fost plasate în detenție la domiciliu în timpul pandemiei Covid-19, precum și persoane ale căror sentințe Biden a considerat că sunt prea lungi din cauza unor legi învechite. Acestea „au demonstrat că merită o a doua șansă”, a spus președintele care a mai promis „mai multe măsuri în săptămânile următoare”.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Joe Biden avertizează că politica economică anunţată de Trump va fi un dezastru.
Joe Biden avertizează că politica economică anunţată de Trump va fi un dezastru. "Această abordare este o enormă eroare"

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un "dezastru", relatează AFP.

Casa Albă: Joe Biden urmăreşte cu atenţie „evenimentele extraordinare” din Siria
Casa Albă: Joe Biden urmăreşte cu atenţie „evenimentele extraordinare” din Siria

Preşedintele american Joe Biden urmăreşte îndeaproape „evenimentele extraordinare” aflate în desfăşurare în Siria, a anunţat, sâmbătă seară, Casa Albă.

 

Recomandări
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.