Elon Musk a devenit cel mai mare donator politic din istoria recentă a SUA

Elon Musk
Getty

Miliardarul Elon Musk a devenit cel mai mare donator politic din istoria recentă a SUA, cu peste 270 de milioane de dolari vărsaţi în campania prezidenţială a lui Donald Trump.

Suma este cea mai mare provenită de la un singur donator care nu a candidat, potrivit datelor OpenSecrets, o organizaţie non-profit care „urmăreşte banii în politică şi efectele acestora asupra alegerilor şi politicii”, scrie Le Figaro.

Potrivit The Washington Post, Elon Musk, cel mai bogat om din lume, este cu 80 de milioane de dolari înaintea lui Tim Mellon, moştenitorul unui imperiu bancar, care a contribuit cu aproape 200 de milioane de dolari la campania republicană din aceste alegeri. Potrivit FEC, patronul SpaceX, X şi Tesla a donat aproximativ 238 de milioane de dolari prin intermediul comitetului său de acţiune politică „America PAC”.

La aceste 238 de milioane de dolari se adaugă câteva zeci de milioane de dolari donaţi după 18 octombrie, data limită pentru evaluările iniţiale ale FEC, ceea ce ridică totalul la peste 270 de milioane de dolari, potrivit mai multor instituţii de presă americane.

Preşedintele ales Donald Trump l-a recompensat pe antreprenor pentru sprijinul acordat în timpul campaniei, numindu-l în fruntea unui departament pentru „eficienţa guvernamentală”, un organism creat pentru a reduce bugetele federale, unul dintre scopurile principale ale celor doi.

Citește și
lasconi vs georgescu
Cote LIVE: Elena Lasconi 64%, Călin Georgescu 36%. Site-ul care l-a dat pe Trump președinte pune la bătaie o sumă uriașă

Donald Trump a fost deosebit de laudativ la adresa lui Elon Musk în seara victoriei sale în alegerile prezidenţiale: „Avem o nouă stea. S-a născut o nouă stea: Elon. Suntem împreună în seara asta (...) Este un personaj, este un tip special. Este un super geniu”, a spus Trump.

Elon Musk a devenit foarte apropiat de Donald Trump în ultimul an, finanţându-i campania şi apărând pe scenă la unele dintre mitingurile sale.

Noul său rol, chiar dacă este consultativ, ridică problema unor posibile conflicte de interese, deoarece Elon Musk ar putea face recomandări privind propriile sale sectoare de activitate.

De asemenea, Trump l-a numit pe bogatul om de afaceri David Packs, apropiat al lui Elon Musk, într-un post nou creat, de consilier în domeniul inteligenţei artificiale (AI) şi al criptomonedelor.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ucrainenii dezvăluie planurile de pace ale lui Trump: Cedarea de teritorii şi lăsarea Ucrainei afară din NATO
Ucrainenii dezvăluie planurile de pace ale lui Trump: Cedarea de teritorii şi lăsarea Ucrainei afară din NATO

O delegaţie ucraineană s-a întâlnit miercuri, la Washington, cu reprezentanţi importanţi ai preşedintelui ales Donald Trump, în timp ce Ucraina caută sprijin din partea viitoarei echipe în războiul său de respingere a rușilor.

Cote LIVE: Elena Lasconi 64%, Călin Georgescu 36%. Site-ul care l-a dat pe Trump președinte pune la bătaie o sumă uriașă
Cote LIVE: Elena Lasconi 64%, Călin Georgescu 36%. Site-ul care l-a dat pe Trump președinte pune la bătaie o sumă uriașă

Site-ul pe care s-a pariat masiv pentru Donald Trump la alegerile prezidențiale ale SUA o dă ca favorită certă pe Elena Lasconi în scrutinul decisiv, de pe 8 decembrie.

Apropiat al lui Putin: „Respingem planul de pace al lui Trump. Îl luăm și apoi îi spunem să se ducă dracului”
Apropiat al lui Putin: „Respingem planul de pace al lui Trump. Îl luăm și apoi îi spunem să se ducă dracului”

După ce Donald Trump s-a lăudat în timpul campaniei sale că poate opri în doar 24 de ore războiul provocat de Rusia în Ucraina, se pare că Vladimir Putin are cu totul a altă părere.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.