Eurodeputaţii şi statele UE au ajuns la un acord privind certificatul sanitar european pentru COVID-19

certificat verde

Parlamentul European şi statele UE au ajuns joi la un acord asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţii de pandemie, relatează AFP.

Documentul, denumit ''certificat verde digital'' european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-COVID-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

Eurodeputaţii au cerut iniţial ca statele membre să e costul testelor PCR, ceea ce unele dintre ele au refuzat. Compromisul găsit menţionează necesitatea unor teste ''abordabile şi accesibile'', plus angajamentul Comisiei Europene de a mobiliza 100 de milioane de euro pentru achiziţia de teste, folosind pentru finanţare ''Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european'' şi, la nevoie, să mobilizeze încă 100 de milioane de euro suplimentare.

Un alt punct divergent a fost cererea eurodeputaţilor să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie. Dar statele membre, în această chestiune care ţine înainte de toate de competenţa lor, au dorit neapărat să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coronavirusului.

Textul de compromis prevede că statele membre ''se vor abţine de la impunerea unor restricţii de călătorie suplimentare'', cum ar fi carantina sau noi teste, cu excepţia cazului în care acestea vor fi ''necesare şi proporţionale pentru sănătatea publică''.

Citește și
certificat
Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă istrarea serului împotriva variolei în România

Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai. Acordul va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
MAE: Persoanele care au certificat de vaccinare pot intra în Cipru fără test PCR și izolare
MAE: Persoanele care au certificat de vaccinare pot intra în Cipru fără test PCR și izolare

Persoanele care călătoresc în Cipru și au certificat de vaccinare anti-Covid sunt exceptate de la obligația de a intra în izolare și de a prezenta un test RT-PCR.

Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă istrarea serului împotriva variolei în România
Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă istrarea serului împotriva variolei în România

Un certificat de vaccinare, vechi de 175 de ani, a fost expus la Târgu Mureș.

Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști
Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit
Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.