Expert: Epidemia de COVID-19 va mai dura încă trei luni în Italia

Situația din Italia devine înspăimântătoare

Italia nu va ieşi "înainte de trei luni" din epidemia de COVID-19, care a făcut deja aproape 3.000 de morţi în această ţară, a declarat joi virusologul Massimo Galli, şeful Secţiei de boli infecţioase a principalului spital din Milano, relatează AFP.

"Speranţa mea este să putem ieşi din această epidemie în cel mult trei luni de la aplicarea anumitor măsuri. Şi, este deja un termen terifiant'', a declarat el pentru presa italiană. "Nu este şi nu va fi o chestiune de scurtă durată, însă dacă se va întâmpla pe termen scurt, voi fi primul care mă voi bucura", a adăugat el.

Italia a luat măsuri foarte stricte de izolare a populaţiei, cu închiderea instituţiilor de învăţământ şi a magazinelor neesenţiale.

Massimo Galli este o somitate în Italia, unde conduce Secţia de boli infecţioase a Spitalului Sacco din Milano, în Lombardia, regiunea din nordul peninsulei cea mai afectată de epidemie, cu aproape 2.000 de morţi şi peste 17.000 de cazuri.

"Vaccinul este o speranţă, există 18 programe lansate pentru a obţine vaccinul. Ceva va ieşi din asta, sigur, dar mă îndoiesc că vom putea să stopăm epidemia şi să o depăşim în aşteptarea vaccinului", a mai spus el. "Dacă avem noroc, vom obţine un vaccin probabil după lunile de vară, nu înainte", a concluzionat Galli.

Citește și
Benjamin Netanyahu
Netanyahu: „Avioanele israeliene vor survola în curând spațiul aerian al Iranului”. De ce se teme premierul Israelului

Noul coronavirus a făcut cel puţin 9.020 de decese în întreaga lume de la apariţia sa în decembrie, potrivit unui bilanţ AFP, stabilit pe baza unor surse oficiale, publicat joi, la ora 11:00 GMT.

Italia, a doua cea mai afectată ţară din lume, cu 2.978 de decese, ar urma să depăşească China (3.245 de decese).

Peste 217.510 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost în în 157 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Netanyahu: „Avioanele israeliene vor survola în curând spațiul aerian al Iranului”. De ce se teme premierul Israelului
Netanyahu: „Avioanele israeliene vor survola în curând spațiul aerian al Iranului”. De ce se teme premierul Israelului

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat Iranul sâmbătă, afirmând că avioanele Forțelor Aeriene Israeliene vor survola cerul deasupra Teheranului „foarte curând”.

Masacru în Gaza: Peste 100 de palestinieni uciși în 48 de ore, zeci de victime la punctele de distribuție a ajutoarelor
Masacru în Gaza: Peste 100 de palestinieni uciși în 48 de ore, zeci de victime la punctele de distribuție a ajutoarelor

Fâșia Gaza continuă să fie scena unor violențe extreme, cu peste 90 de palestinieni uciși de armata israeliană în ultimele 48 de ore, în timp ce accesul la internet continuă să fie întrerupt, astfel că victimele nu pot cere ajutor.

Cât a câștigat Donald Trump din monedele cripto. E o sursă majoră de venit pentru familie
Cât a câștigat Donald Trump din monedele cripto. E o sursă majoră de venit pentru familie

Președintele american Donald Trump a dezvăluit venituri semnificative, de 57,4 milioane de dolari, provenite dintr-un proiect de criptomonede, conform unei declarații financiare depuse vineri la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.