Număr uriaș de soldați ruși, la frontiera cu Ucraina. "Cea mai mare acumulare de forțe, de la Al Doilea Război Mondial”

×
Codul embed a fost copiat

O invazie rusă în Ucraina ar fi "groaznică" și ar duce la un număr foarte mare de victime, a atras atenția generalul american cu cel mai înalt rang.

El a descris acumularea de forțe rusești la granițele Ucrainei drept "cea mai mare" de la Al Doilea Război Mondial.

Președintele Joe Biden a spus că "în timp scurt" vor fi desfășurate trupe americane în Europa de Est. Dar nu multe. La rândul său, premierul britanic Boris Johnson vrea să se implice în "accelerarea eforturilor diplomatice". Va vorbi la telefon cu Vladimir Putin și va vizita țări de pe flancul estic al NATO "în următoarele zile".

Reporter: "Ați hotărât cât de curând veți muta trupele americane în Europa de Est?"

"Voi muta trupele americane în estul Europei, în țările membre NATO, într-un termen scurt. Nu multe", le-a spus președintele Biden reporterilor, după aterizarea la baza aeriană Andrews, de lângă Washington. 8.500 de militari americani sunt pregătiți să fie trimiși în Europa de Est.

Citește și
Soldați ai SUA
Criza din Ucraina. Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România

Pe de altă parte, Rusia continuă să trimită vehicule militare în Belarus, pentru exercițiile comune, care se vor desfășura, zilele următoare, în apropierea frontierei de sud, care se află cam la 75 de kilometri de Kiev.

La granițele Ucrainei este masată o forță uriașă - 130.000 de soldați ruși și echipamente militare - suficientă, estimează experții, pentru a invada întreaga țară.

"Cea mai mare acumulare de forțe militare de la Al Doilea Război Mondial", după cum a descris-o generalul american cu rangul cel mai înalt.

Gen. Mark Milley, Chairman, președinte al Statului Major Întrunit: "Având în vedere tipul de forțe care sunt desfășurate, manevrele din teren, artileria, rachetele balistice, forțele aeriene, toate puse împreună, dacă acestea sunt dezlănțuite asupra Ucrainei, ar fi o invazie majoră, care s-ar solda cu un număr semnificativ de victime. Ne putem imagina ce ar putea fi, în zone urbane dens populate. Ar fi groaznic, ar fi teribil...".

Criza din Rusia. Conflictul încă poate fi evitat, pe cale diplomatică

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării:Deși nu credem că președintele Putin a luat decizia finală de a folosi aceste forțe împotriva Ucrainei, în mod clar el are acum capacitatea să o facă. Și are la dispoziție multiple opțiuni, inclusiv cucerirea unor orașe și teritorii semnificative. Dar și acte de constrângere sau acte politice provocatoare, cum ar fi recunoașterea teritoriilor separtiste din estul Ucrainei”.

Totuși, a spus șeful Pentagonului, conflictul încă poate fi evitat, pe cale diplomatică.

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării:Conflictul nu este inevitabil. Domnul Putin poate alege calea corectă. Nu există niciun motiv ca situația să se transforme în conflict. El poate alege calea detensionării. Indiferent ce va decide, Statele Unite vor fi alături de aliați și de parteneri”.

Rusia ar putea desfăşura o "gamă largă" de acte violente contra Ucrainei, a susţinut, la rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. "Războiul cibernetic este una dintre acestea, tentativele de lovitură de stat vizând răsturnarea guvernului de la Kiev, sabotajul", a spus Stotenberg. Dar a subliniat și el că rămâne deschisă posibilitatea negocierilor şi a convorbirilor de pace.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Lucrăm din greu pentru cea mai bună soluție politică, pașnică, dar suntem pregătiți și pentru ce poate fi cel mai rău, Rusia folosind din nou forța împotriva Ucrainei vecine”.

Rusia a trimis rezerve de sânge și alte materiale medicale la granița cu Ucraina, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters, sub rezerva anonimatului. Actuali și foști oficiali americani susțin că astfel de indicatori, precum rezervele de sânge, sunt esențiali pentru a determina dacă Moscova este pregătită să lanseze un atac de amploare, în cazul în care Vladimir Putin ar decide acest lucru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Președintele Ucrainei face apel către Occident: Această panică, cât de mult costă țara noastră?
Președintele Ucrainei face apel către Occident: Această panică, cât de mult costă țara noastră?

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a cerut Occidentului să rămână calm în legătură cu tensiunile cu Rusia, în ciuda suspiciunilor că aceasta intenționează să invadeze țara sa, potrivit Euronews.

Criza din Ucraina. Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România
Criza din Ucraina. Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România

Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România, în contextul crizei din Ucraina. Asta, în timp ce Rusia își aprovizionează cu rezerve de sânge trupele aflate la granița cu Ucraina, un indiciu serios că Moscova se pregătește de o invazie.

Criza Rusia-Ucraina. Invadarea Ucrainei ”ar duce la o pierdere semnificativă de vieți omenești”
Criza Rusia-Ucraina. Invadarea Ucrainei ”ar duce la o pierdere semnificativă de vieți omenești”

Rusia își aprovizionează cu rezerve de sânge trupele aflate la granița cu Ucraina, un indiciu foarte serios că Moscova se pregătește de o invazie militară.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.