Explozie puternică la un depozit din sud-vestul Marii Britanii. Patru persoane au fost ucise

×
Codul embed a fost copiat

Patru persoane au fost ucise şi o alta rănită într-o explozie survenită joi la o uzină de tratare a apei de lângă Bristol, în Anglia, a relatat cotidianul Times preluat de Reuters.

"Patru morţi şi un rănit în explozia de la Avonmouth", a transmis pe Twitter un reporter al ziarului.

Potrivit acestuia, un container cu substanţe chimice de la o staţie de reciclare a apei reziduale a companiei Wessex Water a sărit în aer, într-un moment în care pe acoperiş se aflau muncitori.

Serviciile de pompieri au transmis mai devreme pe Twitter că au fost solicitate să intervină la Avonmouth, în sud-vestul Angliei, unde a avut loc o explozie de anvergură.

"Putem confirma că sunt numeroase victime la faţa locului", a declarat o purtătoare de cuvânt a Serviciilor de pompieri şi salvare din Avon, menţionând că este vorba de persoane grav rănite.
 

Citește și
Țările europene se pregătesc pentru campaniile de vaccinare anti-Covid. Marea Britanie va începe luni
Țările europene se pregătesc pentru campaniile de vaccinare anti-Covid. Marea Britanie va începe luni

 

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Ce pățit șoferul unui BMW care a fost prins de 32 de radare în Marea Britanie
Ce pățit șoferul unui BMW care a fost prins de 32 de radare în Marea Britanie

Un britanic va fi sancționat cu peste 100 de puncte penalizare pe permisul său auto după ce a fost prins de 32 de radare depășind viteza maximă isă.

Țările europene se pregătesc pentru campaniile de vaccinare anti-Covid. Marea Britanie va începe luni
Țările europene se pregătesc pentru campaniile de vaccinare anti-Covid. Marea Britanie va începe luni

Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a aprobat pentru utilizare de urgenţă vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania americana Pfizer şi de partenerul său german BioNTech.

„Ultima șansă” pentru un acord comercial între UE și Marea Britanie, dar negocierile sunt în impas
„Ultima șansă” pentru un acord comercial între UE și Marea Britanie, dar negocierile sunt în impas

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, le-a transmis miercuri reprezentanţilor statelor membre că negocierile asupra unui acord comercial cu Regatul Unit ajung într-un moment „al ultimei şanse”, transmite Reuters.

Recomandări
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure
Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure

Rusia a anunțat miercuri seară prin vocea ministrului de Externe că este gata pentru negocieri cu Ucraina.  

Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”
Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”

Au fost noi evacuări miercuri noapte în județul Covasna, din cauza inundațiilor. Iar în centrul țării și în nordul Moldovei situația devine tot mai rea.