Facebook, gafă la traducere. Cărui președinte i-a spus „Domnul Toaletă”

mark zuckerberg, xi jinping
Getty

Facebook şi-a cerut scuze pentru traducerea greşită din birmană în engleză a numelui preşedintelui Chinei, Xi Jinping, care a apărut în transcrierea automată drept 'Mr. Shithole' (Domnul Toaletă), relatează EFE.

„Am rezolvat o problemă legată de traducerile din birmană în engleză şi acţionăm pentru identificarea cauzei pentru a ne asigura că această situaţie nu se va mai repeta”, a anunţat compania americană într-un comunicat trimis presei în care îşi cerea scuze pentru „jignirea provocată”.

Greşeala s-a propagat prin intermediul profilurilor reţelei sociale şi în mass media locale, şi a devenit evidentă în a doua zi a vizitei preşedintelui chinez în această ţară din sud-estul Asiei, unde Xi şi consilierul de stat Aung San Suu Kyi au semnat zeci de acorduri, scrie Reuters.

O declaraţie de presă referitoare la vizită, publicată pe pagina oficială de Facebook a lui Suu Kyi, era plină de referiri la „Domnul Toaletă” pentru traducerile în limba engleză, în timp ce un titlu în ziarul local Irrawaddy anunţa „Cină în onoarea preşedintelui Toaletă”.

Algoritmul Facebook nu avea numele preşedintelui Xi Jinping în baza sa de date în limba birmană şi a făcut o traducere aproximativă, a explicat compania. Teste de traducere ale unor cuvinte similare, care încep cu „xi” şi „shi” în birmană, au produs ca rezultat tot cuvântul „toaletă”, a adăugat Facebook.

Citește și
Oana Pellea
Oana Pellea a fost jignită și înjurată din cauza unui mesaj despre Cristina Țopescu

Ministerul de Externe chinez a refuzat să comenteze.

Facebook este cea mai populară reţea socială în Myanmar, cu circa 20 de milioane de utilizatori, la o populaţie totală de 53 de milioane.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cum se apără, acum, pe Facebook primarul care a plătit pentru a face sex cu două minore în 2007
Cum se apără, acum, pe Facebook primarul care a plătit pentru a face sex cu două minore în 2007

Primarul din Mogoşeşti Siret, martor într-un proces cu trafic de minore şi complicitate la viol.

Oana Pellea a fost jignită și înjurată din cauza unui mesaj despre Cristina Țopescu
Oana Pellea a fost jignită și înjurată din cauza unui mesaj despre Cristina Țopescu

Actrița Oana Pellea afirmă că a primit mesaje violente și plină de ură primit după ce a criticat modul în care decesul jurnalistei Cristina Țopescu a fost comentat în presă.

Motivul pentru care celebrul Mark Hamill renunță la Facebook. De ce s-a supărat pe Zuckerberg
Motivul pentru care celebrul Mark Hamill renunță la Facebook. De ce s-a supărat pe Zuckerberg

Actorul Mark Hamill, celebru pentru rolul Luke Skywalker din "Star Wars", a anunţat că renunţă la Facebook, deoarece această reţea de socializare refuză să controleze publicitatea politică pe platforma sa.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.