Facţiunile din Libia au ajuns la un compromis. Alegeri generale, pe 10 decembrie

Fayez al-Sarraj
Agerpres

Acordul încheiat marţi la Paris ar putea aduce pacea în Libia.

Cei patru responsabili libieni reuniţi la Paris de preşedintele z, Emmanuel Macron, s-au angajat marţi să colaboreze pentru organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale la data de 10 decembrie, conform declaraţiei citite la finalul conferinţei, transmit AFP şi dpa.

'Ne-am angajat (...) să acţionăm în mod constructiv cu Naţiunile Unite pentru a organiza (...) alegeri demne de încredere şi paşnice şi să respectăm rezultatele alegerilor atunci când acestea vor avea loc', se arată în 'Declaraţia politică' asumată de prim-ministrul guvernului de uniune naţională, Fayez al-Sarraj, de mareşalul Khalifa Haftar, omul forte în estul ţării, şi de şefii celor două adunări rivale, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Aguila Salah, şi cel al Consiliului de Stat, Khaled al-Meshri.

Declaraţia a fost citită în limba arabă şi aprobată verbal de cei patru responsabili, la solicitarea lui Macron, dar nu a fost semnată în faţa camerelor de televiziune, aşa cum se prevedea iniţial.

Preşedintele z s-a referit ulterior, într-o conferinţă de presă, la o 'întâlnire istorică', ce constituie 'o etapă cheie pentru reconcilierea asistată de ansamblul comunităţii internaţionale'.

Citește și
Atac la Tripoli
Atentat sinucigaș la sediul Comisiei Electorale din Tripoli. 11 persoane au murit

Responsabilii libieni s-au angajat să procedeze la adoptarea unei 'baze constituţionale pentru alegeri' şi a unor 'legi electorale necesare', până la 16 septembrie 2018.

Conform declaraţiei, forţele de securitate libiene 'vor fi însărcinate să garanteze procesul electoral', cu 'sprijinul adecvat' al ONU, al organizaţiilor regionale şi al comunităţii internaţionale.

Cei vinovaţi de 'obstrucţionarea' procesului electoral vor trebui 'să dea socoteală', se mai spune în declaraţie, care nu precizează despre ce sancţiuni ar putea fi vorba.

Potrivit AFP, există riscul ca anumite miliţii şi mişcări jihadiste să se opună, inclusiv prin violenţă, organizării alegerilor. Douăsprezece persoane au fost ucise într-un atentat al grupării Stat Islamic asupra sediului Comisiei electorale pe 2 mai la Tripoli.

Pentru 'ameliorarea climatului în vederea alegerilor naţionale', Camera Reprezentanţilor cu sediul la Tobruk urmează să se instaleze la Tripoli, iar guvernul paralel instalat în estul ţării să fie desfiinţat în cele din urmă.

Potrivit declaraţiei, s-a mai convenit ca cele două camere 'să acţioneze imediat pentru unificarea Băncii centrale a Libiei şi a altor instituţii', într-o ţară zguduită şi de o gravă criză monetară.

Forţele militare şi de securitate, în prezent fărâmiţate în numeroase miliţii, pe lângă Armata naţională libiană (ANL) autoproclamată a mareşalului Haftar, urmează, de asemenea, să fie unificate sub egida ONU.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Atentat cu mașină capcană, în Libia. 7 persoane au murit, 20 au fost rănite
Atentat cu mașină capcană, în Libia. 7 persoane au murit, 20 au fost rănite

Cel puțin șapte persoane au murit și peste 20 au fost rănite, joi seara, într-un atentat cu mașină capcană care a avut loc în orașul libian Benghazi.

Atentat sinucigaș la sediul Comisiei Electorale din Tripoli. 11 persoane au murit
Atentat sinucigaș la sediul Comisiei Electorale din Tripoli. 11 persoane au murit

Cel puțin 11 persoane au murit și mai multe au fost rănite, miecuri, într-un atac care a vizat sediul Comisiei Electorale libiene, din capitala Tripoli.

Unul dintre fiii lui Gaddafi, fost fotbalist, achitat după ce şi-a ucis antrenorul
Unul dintre fiii lui Gaddafi, fost fotbalist, achitat după ce şi-a ucis antrenorul

Sentinţă controversată în Libia, unde unul dintre fiii dictatorului Gaddafi a scăpat de pedeapsă, deşi probele erau împotriva sa.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.