Familia unui bărbat mort de trei ani a aflat că acesta a fost vaccinat anti-Covid

Vaccin
Getty

Familia unui bărbat care a murit în urmă cu trei ani a fost anunțată de autorități că acesta a primit prima doză de vaccin anti-Covid.

Bizarul incident a avut loc în statul indian Gujarat, arătând încă o data cât de multe probleme există în programul național de vaccinare.

Astfel, rudele lui Hardasbhai Karingiya, care a murit în 2018, au fost anunțate că acesta a fost vaccinat cu prima doză, conform International Business Times.

“Nu înțelegem cum s-a întâmplat acest lucru”, a spus Arvind, nepotul bărbatului. Familia are un certificat de deces pentru a dovedi moartea acestuia, dar cu toate acestea a fost eliberat și un certificat de vaccinare. Acum, familia așteaptă explicații de la autorități.

Și oricât ar fi de curios cazul, acesta nu este singurul de acest fel. Un incident similar a fost raportat și în districtul Dahod, unde un bărbat care a murit în 2011 a apărut ca fiind vaccinat anti-Covid. Naresh Desai a primit un SMS prin care era informat că tatăl său, Natwarlal Desai, a primit prima doză de vaccin, conform The Times of India. El a depus o plângere pentru a afla cum a ajuns tatăl său pe lista cu persoane imunizate.

Citește și
nunta, india, avion
Imaginile care fac înconjurul lumii și stârnesc furie. Doi indieni au organizat o nuntă într-un avion, fără restricții

Iar o altă familie a primit un certificat de vaccinare pentru o femeie care a murit în urmă cu o lună de infarct. Femeia primise prima doză de vaccin în martie. Fiul femeii a transmis că la spitalul la care în acte apărea că mama sa ar fi primit cea de-a doua doză nici măcar nu era centru de vaccinare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
VIDEO. Cadavrul unei persoane decedate de Covid-19 a fost aruncat într-un râu din India
VIDEO. Cadavrul unei persoane decedate de Covid-19 a fost aruncat într-un râu din India

Imagini șocante au fost surprinse în India. Doi bărbați au fost filmați în timp ce aruncau de pe un pod cadavrul unei rude care murise din cauza Covid-19, informează Daily Mail.

Imaginile care fac înconjurul lumii și stârnesc furie. Doi indieni au organizat o nuntă într-un avion, fără restricții
Imaginile care fac înconjurul lumii și stârnesc furie. Doi indieni au organizat o nuntă într-un avion, fără restricții

O nuntă neobişnuită, într-o localitate din sudul Indiei, într-un avion plin de invitaţi şi fără să poarte măşti, a suscitat furia organismului de reglementare a securităţii aviaţiei, care a anunţat declanşarea unei anchete.

Cu mii de morți pe zi, India a oprit imunizarea tinerilor pentru că a rămas fără vaccinuri anti-Covid
Cu mii de morți pe zi, India a oprit imunizarea tinerilor pentru că a rămas fără vaccinuri anti-Covid

Mai multe state din India au oprit procesul de vaccinare anti-COVID19 pentru persoanele din grupa de vârstă 18-44 de ani din cauza lipsei vaccinurilor, au confirmat duminică oficiali regionali.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.