Fauci îi critică pe chinezi în privința pandemiei: ”Au adus deservicii”

Fauci îi critică pe chinezi în privința pandemiei: ”Au adus deservicii”
Getty

Doctorul Anthony Fauci, epidemiolog şi consilier al preşedintelui american Donald Trump, a declarat că oficialităţile chineze ar fi trebuit să fie mai transparente în privinţa informaţiilor despre coronavirus la începutul pandemiei.

 

”Cred că autorităţile chineze care nu le-au permis oamenilor de ştiinţă să vorbească cât mai deschis şi mai transparent au adus deservicii”, a apreciat duminică Faucy la emisiunea radiofonică a lui John Catsimatidis.

Primul caz înregistrat de COVID-19 a apărut în Wuhan, China, la sfârşitul anului trecut, aminteşte dpa.

Fauci a mai apreciat că a existat un interval de timp în care informaţii importante nu au fost oferite ”la momentul potrivit”.

Citește și
coronavirus
Țara care a anunțat că a scăpat de coronavirus. Premierul a dansat de fericire

 

China spunea la început că virusul nu se transmite de la om la om

 

Medicul american a adăugat că, la început, autorităţile chineze au susţinut pentru prea multă vreme că transmiterea virusului se face de la animal la om şi că ”nu prea exista deloc transmitere de la om la om”.

”Au susţinut acest lucru câteva săptămâni la rând. Iar apoi a devenit foarte clar că, atunci când oamenii de ştiinţă au putut vorbi despre asta, exista de fapt o transmitere într-adevăr foarte eficientă de la om la om”, a continuat Fauci.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate

Coronavirus România, 8 iunie. Până în prezent, pe teritoriul României sunt 20.604 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1339 de decese. Autoritățile anunță 125 de cazuri noi de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore.

Țara care a anunțat că a scăpat de coronavirus. Premierul a dansat de fericire
Țara care a anunțat că a scăpat de coronavirus. Premierul a dansat de fericire

Noua Zeelandă nu mai are niciun caz activ de coronavirus, au anunţat luni autorităţile sanitare după ieşirea din izolare a ultimului pacient, informează AFP.

Pandemia a lovit în plin industria auto de lux. Câți angajați vor concedia Bentley și Aston Martin
Pandemia a lovit în plin industria auto de lux. Câți angajați vor concedia Bentley și Aston Martin

Renumiţii producători de automobile de lux Bentley şi Aston Martin nu sunt imuni la impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei şi industriei auto mondiale.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.