Fauci: În curând va fi aprobat rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech

anthony fauci
Getty

Cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, Anthony Fauci, a declarat că autorităţile de reglementare din Statele Unite vor aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech, transmite Reuters, scrie News.ro.

Întrebat la emisiunea Face the Nation" de la CBS despre obiectivul preşedintelui Joe Biden ca istrarea unei a treia doze să înceapă pe 20 septembrie, Fauci a spus că „în unele privinţe” acesta este planul.

Fauci a spus însă că în timp ce Pfizer/BionTech au depus datele referitoare la rapel la istraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA), Moderna nu a finalizat încă procesul.

Acesta şi-a exprimat speranţa că vor putea fi istrate ambele rapeluri, dar dacă Moderna nu va finaliza procesul de autorizare înainte de 20 septembrie, atunci rapelurile sale vor fi distribuite mai târziu.

Moderna şi FDA nu au răspuns imediat solicătărilor de comantarii.

Citește și
Daniela Mitrea
Cum proceda medicul de familie acuzat că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști din Dâmbovița

Într-un comunicat publicat miercurea trecută, Moderna a anunţat că a ”iniţiat” depunerea la FDA a datelor referitoare la rapel.

Ce înseamnă rapel? A fost cel mai căutat cuvânt pe dexonline.ro în februarie 2021

De la începutul lunii februarie, cuvântul rapel a fost căutat de minim 890 de ori pe zi.

Dacă cei mai mulţi folosesc cuvântul „rapel” pentru a defini a doua doză a unui vaccin, el are şi ale înţelesuri.

1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice.
2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială.
3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
India a aprobat spre utilizare de urgenţă primul vaccin anti-Covid din lume bazat pe ADN
India a aprobat spre utilizare de urgenţă primul vaccin anti-Covid din lume bazat pe ADN

Organismul de reglementare a medicamentelor din India a aprobat pentru utilizare de urgenţă primul vaccin anti-Covid din lume bazat pe ADN, relatează BBC.

Cum proceda medicul de familie acuzat că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști din Dâmbovița
Cum proceda medicul de familie acuzat că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști din Dâmbovița

O anchetă penală pornită de poliţiştii din Dâmboviţa readuce în discuţie teoria aşa-numitelor "vaccinări la chiuvetă" - fenomen extrem de periculos în contextul valului 4 al pandemiei.

Spania a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin împotriva Covid-19
Spania a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin împotriva Covid-19

Spania a anunţat miercuri că a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin pentru Covid-19, îndeplinind obiectivul stabilit de guvern pentru luna august.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.