Fost ministru, candidat la prezidențiale cu Zegrean în echipă. ”Eu sunt suveranist, Călin Georgescu e un guru cu zorzoane”

prezidentiale
Shutterstock

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a reafirmat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, dezvăluind că din echipa sa face parte și Augustin Zegrean, fost președinte CCR. Funeriu mai spune că Georgescu e doar un ”guru cu zorzoane”.

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, și-a reiterat intenția de a candida ca independent la alegerile prezidențiale din primăvară, precizând că el este un suveranist, și nu Călin Georgescu, ”un guru cu zorzoane” care se face că-i ascultă pe români.

Întrebat la o emisiune TV dacă se consideră suveranist, Funeriu a spus că da, însă asta se subînțelege din moment ce, conform Constituției, președintele României are obligația de a apăra suveranitatea țării. Practic, a fi suveranist înseamnă o ”obligație constituțională”, în timp ce amatori precum Călin Georgescu sunt doar niște ”guru cu zorzoane”.

Al cincilea cuvânt din Constituția României este cuvântul "suveranitate". Articolul 2 al Constituției vorbește despre suveranitatea poporului exercitată prin vot. Când am jurat credință țării, atunci când am preluat funcția de ministru, am jurat să apăr suveranitatea țării. Președintele României jură să apere suveranitatea țării. A fi suveranist este o obligație constituțională, și când văd că, iată, acum avem această mare discuție despre suveranism... Or președintele României este obligat prin Constituție să apere suveranitatea țării. Din nou vedem amatorismul contra-candidaților lui Georgescu pe care eu îl numesc „guru cu zorzoane” și nimic altceva, pentru că iată, vorbește de suveranism când de fapt a fi suveranist este o obligație constituțională!”, a spus Daniel Funeriu la emisiunea TV, potrivit transcriptului publicat și pa pagina sa de Facebook.

Citește și
antonescu nicusor
Apelul unui prezidențiabil la Antonescu, Dan și Georgescu: ”Să spună ce au făcut ei, concret, în viaţa publică”

Fostul ministru a declarat că îl are în echipa sa, de viitor candidat independent la prezidențiale, inclusiv pe Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României.

Eu am oameni, de exemplu domnul Augustin Zegrean fost președinte al Curții Constituționale, s-a alăturat echipei mele și sunt o serie de alți oameni pe care îi voi face cunoscuți la momentul oportun... aș vrea ca Guvernul României să aibă în componența sa oameni de calibrul celor pe care eu îi am în echipa mea și le-am spus celor care au vrut discuție cu mine: cu ce oameni veniți și cu ce program veniți să discutăm?”, a afirmat Funeriu.

”Klaus Iohannis nu doar că n-a vorbit, dar nici n-a ascultat”

Potrivit acestuia, ”Călin Georgescu a avut votul pe care l-a avut pentru că nu a avut contracandidat serios. Nu consider că cei care l-au votat pe Călin Georgescu ar fi făcut-o din alte motive. Pur și simplu nu au avut o persoană care să-i asculte”.

Fostul ministru, consilier prezidențial și eurodeputat consideră că o mare parte din vină pentru ce se întâmplă acum în România îi revine și lui Klaus Iohannis, care ”nu doar că n-a vorbit, dar nici n-a ascultat”.

Întrebare: Cum s-a ajuns ca 45 % dintre români să fie atrași și seduși de acești suveraniști ? Ei spun să facem totul în România să nu ne mai ploconim pe la Uniunea Europeană, pe la americani...

Daniel Funeriu: Sunt motive pe care le enunț de 3 ani de zile: Iohannis nu doar că n-a vorbit, dar nici n-a ascultat! Peste cetățenii României, în ultimii ani, au venit așa: Covid, șoc major... agresiunea Rusiei în Ucraina, șoc major... inflația, șoc major... acum vine inteligența artificială și vedem ce se întâmplă în IT, deci șocuri majore și nimeni nu i-a ascultatpe acești oameni care au cereri legitime... Și atunci au venit niște „guru cu zorzoane” care s-au prefăcut că îi ascultă... care și-au dat așa imaginea de Mesia, și atunci oamenii au avut impresia... domnule cineva ne ascultă, cineva ne ascultă și atunci în mod firesc oamenii merg înspre o persoană care au impresia că îi ascultă, iar faptul că ei sunt ascultați nu e un lucru rău. Ceea ce este greșit este că votul merge într-un vehicul politic care nu are soluții pentru că oamenii ăștia nu au soluții. Asta s-a întâmplat din lipsă de alternativă, uitați-vă ce alternativă aveam la alegerile prezidențiale anulate”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Curtea de Apel se pronunță în dosarul Călin Georgescu. ”Eu i-am sugerat, este leoaică, dacă saltul în conștiință este al ei”
Curtea de Apel se pronunță în dosarul Călin Georgescu. ”Eu i-am sugerat, este leoaică, dacă saltul în conștiință este al ei”

Curtea de Apel Bucureşti ar putea să se pronunţe marţi în procesul deschis de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale.  

Apelul unui prezidențiabil la Antonescu, Dan și Georgescu: ”Să spună ce au făcut ei, concret, în viaţa publică”
Apelul unui prezidențiabil la Antonescu, Dan și Georgescu: ”Să spună ce au făcut ei, concret, în viaţa publică”

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, lansează o provocare către ceilalţi contracandidaţi la şefia statului Crin Antonescu, Nicuşor Dan, Georgescu.

POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”
POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”

România încă se recuperează de ascensiunea și căderea rapidă a lui Călin Georgescu, un candidat care a ajuns la alegători printr-o campanie pe TikTok.

Daniel Funeriu, despre rezultatul testelor PISA: Suntem praf! Părinţii au trei soluţii: meditaţii, meditaţii şi meditaţii
Daniel Funeriu, despre rezultatul testelor PISA: Suntem praf! Părinţii au trei soluţii: meditaţii, meditaţii şi meditaţii

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat miercuri, despre rezultatul testelor PISA:, că ”suntem praf” şi că ”părinţii României, astăzi, sunt pe cont propriu şi au trei soluţii: meditaţii, meditaţii şi meditaţii. 

Daniel Funeriu: Domnule preşedinte Iohannis, mă simt jignit de discursul dumneavoastră
Daniel Funeriu: Domnule preşedinte Iohannis, mă simt jignit de discursul dumneavoastră

Fostul ministrul al Educației, Daniel Funeriu, a comentat nemulțumit discursul președintelui Klaus Iohannis cu ocazia deschiderii anului școlar, în Alba-Iulia.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.