FOTO. În timp ce în România este vreme de primăvară, în Coreea de Sud a căzut cea mai grea ninsoare din ultimii 40 de ani

Seoul, Coreea de Sud
Agerpres

Capitala sud-coreeană Seul s-a confruntat, sâmbătă, cu cea mai mare ninsoare înregistrată într-o singură zi în decembrie, din ultimii 40 de ani.

Agenția meteorologică a țării a anunțat duminică că în ziua precedentă au căzut 12,2 centimetri de zăpadă la Seul, cea mai mare cantitate din 1981 încoace, potrivit Associated Press.

istrația meteorologică din Coreea a precizat că sâmbătă a fost emisă o avertizare de ninsori abundente pentru întreaga zonă a Seulului, înainte ca aceasta să fie ridicată mai târziu în cursul zilei.

Și alte părți ale Coreei de Sud au avut parte de zăpadă sau ploaie sâmbătă.

Citește și
Cannes 2025
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Agenția de siguranță din Coreea de Sud a anunțat că zăpada de sâmbătă din Seul și din alte zone a provocat congestii în trafic, dar nu au fost raportate decese sau răniri legate de căderile de zăpadă.

În acest timp, în România s-au înregistrat, luni, 1 ianuarie, 14 grade Celsius pe litoral.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Pana de curent din sudul Franței, care a perturbat proiecțiile din ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes, ar fi fost cauzată de un presupus sabotaj.

Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi soţia sa, Carrie Johnson, au anunţat naşterea celui de-al patrulea lor copil, relatează Sky News.

Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete
Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete

Rachetele rusești au lovit din nou Ucraina. Cel puțin 13 oameni au murit și peste 50 au fost răniți într-o serie de atacuri. Unul, de amploare, a fost în Kiev. 14 civili au fost răniți aici și mai multe locuințe și mașini au fost distruse.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.