Franţa crede că "buldozerul" rus se poate impune în câteva săptămâni sau luni

rusia trupe
Profimedia

Şeful Statului Major al armatei ze, generalul Thierry Burkhard, consideră că, în prezent, obiectivul Rusiei este de a separa trupele ucrainene care apără provincia separatistă Donbas (estul Ucrainei) de restul forţelor din ţară.

De asemenea, șeful Statului Majos se teme că, în pofida dificultăţilor neaşteptate de care s-a lovit, "buldozerul" rus se va impune la capătul câtorva săptămâni sau luni, transmite EFE.

Într-un interviu publicat duminică pe pagina de internet a ziarului Le Monde, generalul Thierry Burkhard explică că ruşii vor "să-i rupă" pe cei 40.000 de militari ai armatei ucrainene din Donbas de cei 50.000 de militari din restul ţării.

"Dar pentru a-i izola pe primii de ceilalţi, ruşii vor trebui să recurgă la cel de-al doilea eşalon de forţe", iar acest lucru nu era prevăzut, potrivit generalului z, care - dincolo de lipsurile logistice - remarcă şi faptul că, aparent, în unele unităţi armate ruse există o problemă de "combativitate".

Problemă pe care generalul Burkhard o atribuie faptului că militarii ruşi nu erau pregătiţi pentru ferocitatea luptelor cărora s-au văzut nevoiţi să le facă faţă.

Citește și
Papa Francisc
Papa Francisc: "Râuri de sânge și lacrimi curg în Ucraina"

În ciuda acestor aspecte, generalul z estimează că "există riscul ca buldozerul" rus să se impună la capătul câtorva săptămâni sau luni, în funcţie de organizarea rezistenţei ucrainene.

Generalul Burkhard recunoaşte că americanii "au avut dreptate" în analiza lor şi atunci când au anunţat că ruşii vor ataca Ucraina.

Franţa credea mai degrabă că "cucerirea Ucrainei va avea un cost monstruos şi că ruşii aveau alte opţiuni" pentru a înlătura de la putere regimul preşedintelui Volodimir Zelenski.

Şi asta în ciuda faptului că zii - spune generalul Burkhard - credeau că războiul din Ucraina era o opţiune la care ruşii se gândeau încă din vara lui 2021. zii aveau informaţii care îi făceau să creadă că ruşii "aşteptau condiţii meteorologice favorabile, adică să vină iarna şi să se facă frig".

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Putin, o nouă discuție cu Macron. A spus că îşi va atinge obiectivele în Ucraina
Putin, o nouă discuție cu Macron. A spus că îşi va atinge obiectivele în Ucraina "prin negocieri sau prin război"

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică şefului statului z Emmanuel Macron că-şi "va atinge obiectivele" în Ucraina, "fie prin negocieri, fie prin război", a anunţat Palatul Elysee.

Papa Francisc:
Papa Francisc: "Râuri de sânge și lacrimi curg în Ucraina"

Papa Francisc a deplâns duminică ''râuri de sânge şi de lacrimi'' care curg în Ucraina după invazia rusă şi a făcut apel la înfiinţarea unor coridoare umanitare, informează AFP.

Preşedintele Polonie pune la dispoziţia refugiaţilor ucraineni reşedinţele sale oficiale
Preşedintele Polonie pune la dispoziţia refugiaţilor ucraineni reşedinţele sale oficiale

Preşedintele polonez Andrzej Duda doreşte să găzduiască refugiaţi ucraineni în camere ale reşedinţelor sale oficiale.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.