Funeralii de stat pentru George Bush Sr., la Washington. Gestul făcut de Trump în timpul ceremoniei

funeralii Bush
Pro TV

La Washington, în zi de doliu naţional, au loc funeralii de stat pentru fostul preşedinte George Bush Senior.

Ceremonia s-a desfășurat la Catedrala Naţională, în prezenţa familiei, a prietenilor şi a numeroşi înalţi demnitari.

Fiul cel mare al lui Bush, la rândul său fost preşedinte american, i-a adus un omagiu emoţionant tatălui său. Au luat, de asemenea, cuvântul amici de-o viaţă.

Nu şi preşedintele Donald Trump, care a asistat la slujbă din primul rând.

Citește și
George Bush Senior, Capitoliu
Donald și Melania Trump, ultim omagiu pentru George Bush Sr. Fostul președinte, înmormântat miercuri

Pe lista invitaţilor s-au aflat inclusiv, Jimmy Carter, Barack Obama, Bill Clinton, prinţul Charles, cancelarul Angela Merkel şi regele Iordaniei.

La venire, Trump şi soţia sa, Prima Doamnă Melania Trump, i-au salutat, fără efuziuni, pe predecesorii lor la Casa Albă Barack Obama şi soţia sa Michelle, care erau aşezaţi chiar alături de ei. Nu s-au salutat şi cu soţii Clinton, Bill şi Hillary, şi Carter, Jimmy şi Rosalynn, care au părut în schimb să discute călduros cu vicepreşedintele Mike Pence.

Cea mai mare parte a instituţiilor istrative au fost închise miercuri, fiind zi de doliu naţional. Nu a funcţionat nici Wall Street, iar voturile din Congres şi dezbaterile de la Curtea Supremă a SUA au fost amânate.

Decesul fostului preşedinte american, survenit vineri la vârsta de 94 de ani, a prilejuit un "armistiţiu" rar în actualitatea politică americană, tensionată şi dominată de un ton acerb, notează AFP. George H.W. Bush a făcut cunoscut că nu a votat pentru Trump, în 2016, iar Trump a folosit la rândul său un ton dur la adresa fiilor lui George W.H. Bush, fostul preşedinte George W.Bush şi fostul său rival la alegerile primare republicane Jeb Bush.

Donald Trump nu a asistat la funeraliile Barbarei Bush, soţia lui George H.W.Bush, decedată în aprilie. Dar, de vineri, actualul lider de la Casa Albă a renunţat la obişnuitul său stil tăios, părând hotărât să-şi manifeste deplinul respect faţă de "patriarh". Astfel, Trump a ţinut să pună la dispoziţie avionul prezidenţial pentru transportul din Texas la Washington al sicriului cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte şi, deşi nu a asistat, luni, la ceremonia solemnă de la Capitoliu, s-a dus ulterior să ţină un moment de reculegere la căpătâiul acestuia, alături de Prima Doamnă Melania Trump.

Marţi, cuplul prezidenţial american s-a întâlnit cu membri ai familiei Bush cazaţi la Blair House, reşedinţă rezervată oaspeţilor de marcă ai Casei Albe.

După slujbă, sicriul cu trupul lui George Bush Senior se va întoarce în Texas. Joi va avea loc o altă ceremonie, iar fostul preşedinte va fi înmormântat la Biblioteca prezidenţială, unde a fost înhumată şi soţia sa, Barbara.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Ce se va întâmpla cu Sully, câinele fostului președinte american George Bush Sr.
Ce se va întâmpla cu Sully, câinele fostului președinte american George Bush Sr.

Fotografia câinelui culcat lângă sicriul fostului preşedinte George Bush a impresionat o lume întreagă.

Donald și Melania Trump, ultim omagiu pentru George Bush Sr. Fostul președinte, înmormântat miercuri
Donald și Melania Trump, ultim omagiu pentru George Bush Sr. Fostul președinte, înmormântat miercuri

Americanii îşi iau rămas bun de la fostul lor preşedinte, George Bush Senior. Printre cei care s-au recules în fața sicriului cu trupul neînsufleţit, depus la Capitoliu, s-au numărat și președintele Donald Trump și soția sa, Melania.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.