Gari Kasparov cere sancțiuni și mai dure împotriva lui Putin: ”Rusia trebuie aruncată înapoi în epoca de piatră”

Garry Kasparov - getty

Fostul campion mondial la şah Gari Kasparov a cerut puterilor internaţionale să adopte o strategie militară şi economică mai dură împotriva preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei, transmite Reuters.  

Într-un interviu acordat agenţiei, Kasparov - care acum este cunoscut şi ca activist pentru drepturile omului - a afirmat că Occidentul ar trebui să îşi retragă ambasadorii de la Moscova, să excludă Rusia din agenţia internaţională de poliţie Interpol şi să impună o zonă de interdicţie a zborurilor în Ucraina.

"Rusia trebuie aruncată înapoi în epoca de piatră, pentru a ne asigura că industria de petrol şi gaze şi orice alte industrii sensibile care sunt vitale pentru supravieţuirea regimului nu pot funcţiona fără tehnologic occidental", a spus el.

Sancţiunile impuse până acum de Statele Unite şi alte ţări membre NATO au izolat Rusia într-o măsură fără precedent pentru o economie de asemenea dimensiuni, reaminteşte Reuters. Sute de militari ruşi şi civili ucraineni au fost ucişi după ce trupele ruseşti au trecut frontiera în Ucraina, în 24 februarie, iar potrivit ONU peste un milion de refugiaţi au părăsit ţara.

Kasparov, născut în fosta URSS a fost preşedinte al Human Rights Foundation din New York; când încă locuia în Moscova, a jucat un rol activ în protestele opoziţiei împotriva Kremlinului. El a declarat agenţiei Reuters că în regiune nu va putea fi pace până când preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi răsturnat de la putere.

Citește și
zelenski, armata
Zelenski ar fi supraviețuit după cel puțin trei tentative de asasinat în ultimele zile. Cine ar fi încercat să îl ucidă

”Putin a comis crime de război dincolo de imaginație”

"Lista cu ceea ce Putin ”n-ar face niciodată” a ajuns atât de lungă. A comis crime de război dincolo de imaginaţie", a susţinut fostul campion.

Kasparov l-a criticat şi pe preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, pentru că nu a luat mai devreme măsuri mai agresive împotriva lui Putin. "Sper că americanii îşi vor revizui strategia şi vor dovedi că sunt puternici", a mai spus el.

Negociatorii din partea Rusiei şi Ucrainei au convenit joi că este necesară crearea unor culoare umanitare şi eventual încetarea focului în apropierea acestora, pentru a permite civililor ucraineni să se refugieze din zonele unde au loc lupte. Luni, la prima rundă a negocierilor găzduite e Belarus, nu se înregistrase niciun progres.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Oana Zăvoranu, prinsă că fură. Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar
Oana Zăvoranu, prinsă că fură. Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar

Oana Zăvoranu, prinsă că fură. Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar

Zelenski ar fi supraviețuit după cel puțin trei tentative de asasinat în ultimele zile. Cine ar fi încercat să îl ucidă
Zelenski ar fi supraviețuit după cel puțin trei tentative de asasinat în ultimele zile. Cine ar fi încercat să îl ucidă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar fi reușit să supraviețuiască la cel puțin trei tentative de asasinat în ultima săptămână.

Un senator american le cere rușilor să-l asasineze pe Putin. ”Ați face lumii un serviciu”
Un senator american le cere rușilor să-l asasineze pe Putin. ”Ați face lumii un serviciu”

Senatorul Lindsey Graham a declarat joi că Vladimir Putin ar trebui să fie asasinat de propriul popor, oricine ar face acest lucru aducând ”țării sale și lumii un serviciu grozav”.  

Macron, după ce vorbit cu Vladimir Putin la telefon: ”Ce este mai rău, abia acum urmează”
Macron, după ce vorbit cu Vladimir Putin la telefon: ”Ce este mai rău, abia acum urmează”

Președintele Franței Emmanuel Macron este de părere că „ceea ce este mai rău abia acum urmează” în ceea ce privește Ucraina, după o convorbire telefonică de 90 de minute cu Vladimir Putin.

Garry Kasparov, despre Putin: ”Când se va prăbuşi el, se va prăbuşi şi sistemul, pentru că n-o să-l ajute nimeni”
Garry Kasparov, despre Putin: ”Când se va prăbuşi el, se va prăbuşi şi sistemul, pentru că n-o să-l ajute nimeni”

Garry Kasparov a avut la București un mesaj ferm pentru comunităţile internaţionale, care ar trebui să acţioneze faţă de dictatori precum Vladimir Putin.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.