Germania introduce o taxă pe gaze, de la 1 octombrie. Facturile vor crește „cu câteva sute de euro pe gospodărie”

Germania
Shutterstock

Germania urmează să impună o taxă tuturor consumatorilor de gaze naturale, de la 1 octombrie, menită să ajute furnizorii care se confruntă cu creşterea preţurilor la importul gazelor, a arătat joi un proiect de lege, transmite Reuters.

Taxa urmăreşte să împartă costurile suplimentare pentru înlocuirea gazului din Rusia între toţi utilizatorii şi să prevină insolvenţa în rândul comercianţilor de gaze.

Consumatorii casnici şi industriali cu contracte pe termen lung vor fi afectaţi de taxă, care va fi valabilă până la sfârşitul lunii septembrie 2024, se arată în document.

Importatorii de gaze vor trebui să e singuri costurile în creştere până când taxa va intra în vigoare, potrivit News.ro.

Taxa este un avantaj pentru importatorii aflaţi în dificultate, în special Uniper, cel mai mare beneficiar al Germaniei de gaz rusesc, care a primit un ajutor de stat săptămâna trecută, şi divizia de gaze a EnBW, VNG.

Citește și
Lee Jae-myung
Alegeri prezidențiale în Coreea de Sud. Exit-poll: Lee Jae-myung, candidatul de centru-stânga, a câştigat detaşat

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că taxa va fi între 1,5 euro cenţi şi 5 euro cenţi pe kilowatt oră (Kwh), veniturile fiind disponibile tuturor companiilor care trebuie să înlocuiască gazul rusesc.

Asta înseamnă că o gospodărie de patru persoane s-ar putea confrunta cu costuri suplimentare de până la 1.000 de euro pe an.

Habeck a spus că măsura este una dificilă, dar importantă pentru stabilizarea pieţei energetice.

”Nu se ştie exact cât va costa (gazul) în noiembrie, dar vestea amară este că cu siguranţă sunt câteva sute de euro pe gospodărie”, a spus el.

Mai multe detalii despre taxă vor fi anunţate în august, se arată în document.

Asociaţia de utilităţi VKU a salutat măsura, adăugând că taxa ar trebui crescută sau extinsă, dacă preţurile mari vor persista.

O condiţie prealabilă pentru ca guvernul să declanşeze mecanismul este perturbarea semnificativă a fluxurilor de gaze în Germania.

Grupul rus Gazprom a redus fluxurile prin gazoductul Nord Stream 1 la doar 20% din capacitate, săptămâna aceasta.

Germania a trecut luna trecută la a doua dintre cele trei etape ale planului său de urgenţă a aprovizionării, permiţând guvernului să declanşeze o clauză de ajustare a preţurilor, astfel încât furnizorii să poată transmite creşterile de preţ către clienţii lor, deşi încă nu a făcut acest lucru.

O taxă generală care ar creşte preţurile gazelor pentru toată lumea, indiferent de furnizor, este considerată totuşi mai echitabilă.

Între timp, guvernul a făcut un apel către cetăţeni şi industrie să economisească energie acum, astfel încât să poată umple instalaţiile de stocare a gazelor înainte de iarnă - urmărind ca până în noiembrie să se ajungă la 95% din capacitate, de la 67,2% în prezent.

Firmele îşi cântăresc opţiunile, în timp ce Berlinul a spus deja că va stinge luminile la 200 de clădiri publice şi repere, pe timp de noapte.

În vreme ce Germania trece prin ceea ce Habeck a numit ”cea mai mare criză energetică a sa”, eşecul Gazprom de a livra gazele rezervate împinge companiile să-şi procure combustibilul la preţuri semnificativ mai mari de piaţă, a spus el.

"Această diferenţă (de preţ) este taxa. Apoi este transmisă consumatorului final, deoarece altfel companiile ar pierde definitiv milioane pe săptămână", a adăugat el.

Marcel Fratzscher, preşedintele institutului economic DIW, a spus că este ”drept şi necesar” să se transfere costurile către toţi consumatorii, iar germanii ar trebui să se pregătească pentru cel puţin o triplare a facturilor de încălzire pe gaze, dar ar trebui să existe măsuri de ajutor pentru a sprijini persoanele cu venituri mici. potrivit Rheinische Post.

Habeck a spus că oamenii care vor ajunge în sărăcie din cauza preţurilor mai mari ale energiei trebuie protejaţi şi că vor fi luate măsuri de ajutor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Alegeri prezidențiale în Coreea de Sud. Exit-poll: Lee Jae-myung, candidatul de centru-stânga, a câştigat detaşat
Alegeri prezidențiale în Coreea de Sud. Exit-poll: Lee Jae-myung, candidatul de centru-stânga, a câştigat detaşat

Lee Jae-myung, candidatul Partidului Democrat (centru-stânga), este câştigător detaşat al alegerilor prezidenţiale desfăşurate marţi în Coreea de Sud, potrivit sondajelor realizate la urne după primul şi unicul tur de scrutin, transmite AFP.

Donald Trump a concediat-o pe directoarea National Portrait Gallery pentru că promova diversitatea și incluziunea
Donald Trump a concediat-o pe directoarea National Portrait Gallery pentru că promova diversitatea și incluziunea

Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că a concediat-o pe Kim Sajet, directoarea National Portrait Gallery din Washington, D.C.

NATO va forța Marea Britanie să crească cheltuielile de apărare la 3,5% din PIB pentru a-l liniști pe Trump
NATO va forța Marea Britanie să crească cheltuielile de apărare la 3,5% din PIB pentru a-l liniști pe Trump

Surse din domeniul apărării cred că Marea Britanie va fi forțată să accepte obiectivul de a ridica cheltuielile de apărare la 3,5% din PIB până în 2035, la summitul NATO din această lună, scrie The Guardian.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.