Glumele făcute pe seama lui Trump, care a lipsit de la Dineul corespondenților

www.sport.ro

Preşedintele Donald Trump a lipsit pentru a doua oară de la Dineul anual al corespondenţilor de presă de la Casa Albă, continuând războiul cu reporterii care scriu despre el şi istraţia americană, scrie CNN, conform news.ro.

Un motiv în plus pentru gazda evenimentului, Michelle Wolf, care l-a numit laş.

Potrivit jurnalistului CNN Brian Stelter, "ar fi de înţeles dacă nu ar fi fost prezent din cauza unei crize de peste Ocean sau dacă ar fi găzduit un eveniment social. În schimb, preşedintele a fost în Michigan, la un miting de susţinere. Este de aşteptat ca Trump să fie criticat dur de presă".

După cum a declarat un corespondent acreditat la Casa Albă, vineri, la un eveniment, "Trump va râde de noi pentru că ne celebrăm pe noi înşine, în timp ce el se sărbătoreşte pe sine".

Michelle Wolf, care va fi gazda unui show pe Netflix, a fost amfitrionul Dineului. Înaintea evenimentului, ea a declarat pentru CBS News că este o "laşitate" din partea lui Trump să nu participe, scrie Variety.

Citește și
Angela Merkel, Donald Trump
Merkel a fost primită de Trump cu strângeri călduroase de mâna şi sărutari pe obraz

După ce a fost prezentată o caricatură a comediantului Stephen Colbert, Margaret Talev, preşedintele The White House Correspondents' Association (WHCA), le-a urat bun venit participanţilor şi a transmis un mesaj de apreciere fostului preşedinte George H.W. Bush.

Apoi, a fost prezentat un videoclip în care Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, afirmă că susţine mass-media. "Ceea ce faceţi chiar contează. Jurnalismul nu trebuie doar să informeze, ci să le dea putere cetăţenilor. Este o parte a geniului acestei ţări - mulţumiri Primului amendament".

Michelle Wolf şi-a început discursul pe un ton dur, pe care l-a păstrat până la final. "Aşa cum spune un star porno care face sex cu un preşedinte - hai să terminăm odată. Este 2018, sunt femeie, aşa că nu puteţi să mă faceţi să tac. Trump nu este aici. L-aş fi târât aici chiar eu. Trump vrea să le dea profesorilor arme, lucru cu care sunt de acord, pentru că le pot vinde ca să cumpere rechizite".

Adresându-se foştilor colaboratori ai lui Trump, ea a afirmat: "Aţi trecut prin Cabinet mai repede decât dă afară Starbucks persoanele de culoare".

În timpul istraţiei lui Obama, Dineul era un amestec de vedete de la Hollywood şi politicieni. Totul s-a schimbat anul trecut, când Trump, vorbind despre “fake news media” ca fiind un duşman al poporului american, a decis să întrerupă tradiţia şi să nu participe, preferând un miting cu "americanii patrioţi".

Acesta este al doilea an consecutiv când Donald Trump susţine un miting în loc să participe la dineul Asociaţiei Corespondeţilor de la Casa Albă. Anul trecut, el s-a aflat în Pennsylvania în timpul evenimentului anual al jurnaliştilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Copacul plantat de Donald Trump împreună cu Emmanuel Macron la Casa Albă a dispărut
Copacul plantat de Donald Trump împreună cu Emmanuel Macron la Casa Albă a dispărut

Pomul pe care președintele Donald Trump l-a plantat împreună cu președintele z Emmanuel Macron pe peluza sudică a Casei Albe a dispărut.

Merkel a fost primită de Trump cu strângeri călduroase de mâna şi sărutari pe obraz
Merkel a fost primită de Trump cu strângeri călduroase de mâna şi sărutari pe obraz

Deşi a primit-o cu căldură pe Angela Merkel la Casa Albă, Donald Trump nu s-a arătat dispus să facă vreo concesie în dosarele de interes pentru cancelarul Germaniei.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.