Grav accident în Pakistan. 17 pelerini au murit şi 41 au fost răniţi, după ce camionul în care se aflau a căzut în prăpastie

Politie
Shutterstock

Şaptesprezece pelerini au murit şi 41 au fost răniţi miercuri seara, după ce camionul în care se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie.

 

Ei mergeau spre un sanctuar pentru sărbătoarea Aid el-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului, au anunţat joi responsabili locali pentru AFP.

„Camionul se deplasa prea repede şi şoferul a pierdut controlul la un viraj", miercuri seara, a explicat Mounir Ahmed, un responsabil al regiunii Balucistan.

„Accidentul a avut loc la 170 de km de Hub", un oraş din sudul Pakistanului, într-o zonă cu acces dificil, iar răniţii au fost transferaţi apoi la Karachi, mai la sud, pe coastă.

Doctorul Shaukat Jalibani, un responsabil al principalului spital din Hub, a declarat pentru AFP că „cel puţin 17 trupuri au fost duse la morgă". „Peste 40 de oameni au fost rănite în accident şi majoritatea au fost transferaţi la Karachi", a adăugat el.

Citește și
Politia de frontiera
Ce au găsit autoritățile în portbagajul unei maşini verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

Aceşti pasageri erau „pelerini plecaţi din regiunea Sindh spre mormântul lui Shah Noorani la Hub", a detaliat Ahmed.

În fiecare an, acest sanctuar este vizitat de pelerini cu ocazia sărbătorii Aid el-Fitr, ce marchează sfârşitul Ramadanului, celebrările începând de miercuri în acest an.

Mortalitatea pe drumurile din Pakistan este extrem de ridicată, cauzată de şoselele în stare proastă, o reglementare laxă şi condiţiile periculoase.

Autobuze şi camioane ce transportă pasageri sunt adesea pline până la refuz şi portul centurii de siguranţă nu este un reflex răspândit. Accidentele auto ce implică un singur vehicul sunt frecvente.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Mai mulți migranți din Pakistan, Afganistan și Siria au fost prinși în această dimineață într-un camion în vamă Nădlac
Mai mulți migranți din Pakistan, Afganistan și Siria au fost prinși în această dimineață într-un camion în vamă Nădlac

Șapte migranți din Pakistan, Afganistan și Siria au fost prinși în această dimineață într-un camion în vamă Nădlac.

Ce au găsit autoritățile în portbagajul unei maşini verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II
Ce au găsit autoritățile în portbagajul unei maşini verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

Şapte persoane din Sri Lanka şi Pakistan au fost găsite de poliţiştii de frontieră arădeni în portbagajul unei maşini verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, şoferul român fiind cercetat penal pentru trafic de migranţi.

Cutremur cu magnitudinea 5,5, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5,5, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a avut loc în nord-vestul Kashmirului, în Pakistan, a anunţat Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe (GFZ), informează Reuters, citată de Agerpres.

Țara cu peste 200 de milioane de locuitori în care telefonia și internetul au fost tăiate în ziua alegerilor legislative
Țara cu peste 200 de milioane de locuitori în care telefonia și internetul au fost tăiate în ziua alegerilor legislative

Secțiile de votare din Pakistan s-au închis, joi, după ce autoritățile au tăiat comunicațiile mobile și internetul chiar în timp ce milioane de oameni votau pentru un nou guvern în cadrul unor alegeri controversate.

Cel puţin 10 oameni au murit în Pakistan, într-un atac al militanților islamiști asupra unei secţii de poliţie
Cel puţin 10 oameni au murit în Pakistan, într-un atac al militanților islamiști asupra unei secţii de poliţie

Cel puţin 10 angajaţi ai poliţiei au fost ucişi şi alţi şase au fost răniţi, luni, într-un atac al militanţilor asupra unei secţii de poliţie din nord-vestul Pakistanului, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.