Harvey Weinstein, acuzat din nou de viol, la New York

Harvey Weinstein

Harvey Weinstein este vizat de o nouă acuzaţie de viol în urma unui denunţ prezentat la un tribunal din Manhattan de o presupusă victimă, care afirmă că fostul producător de filme a abuzat de ea în timpul unei dezbateri prezidenţiale televizate din 2000.

Femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, afirmă că l-a întâlnit prima oară pe Weinstein în 1984, pe vremea când avea 19 ani şi a participat la Festivalul de la Cannes din acel an, iar iubitul ei i l-a prezentat pe producătorul american.

Născută în statul Pennsylvania şi în prezent în vârstă de 55 de ani, femeia spune că Weinstein nu a arătat iniţial niciun un interes faţă de ea, însă din 1992, când a aflat că s-a despărţit de iubitul ei din acea vreme, producătorul a început să se intereseze de cariera ei profesională, iar acţiunile lui s-au transformat repede "în avansuri sexuale indezirabile".

Victima a mai spus că s-a întâlnit cu Weinstein în trei ocazii, în care acesta a dat dovadă de comportamente sexuale nepotrivite, care au culminat cu un viol comis la ultima întâlnire, potrivit documentelor judiciare depuse la Tribunalul Suprem din Manhattan.

Prezumtivul viol ar fi avut loc la New York, când Weinstein ar fi convins-o pe femeie să urmărească împreună dezbaterea prezidenţială din anul 2000 la el acasă.

Citește și
harvey weinstein
Harvey Weinstein, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi viol

La un moment dat, când victima s-a ridicat pentru a merge la baie, Weinstein "i-a barat calea, a răsturnat-o pe pat, i-a scos lenjeria intimă şi a violat-o", se arată în documentul judiciar prezentat tribunalului.

În urma acestei agresiuni sexuale, femeia afirmă că a suferit "un stres emoţional grav", iar "cariera ei a fost distrusă".

Potrivit avocatului lui Harvey Weinstein, Imran Ansari, clientul său se va apăra de acuzaţiile formulate împotriva lui şi este posibil ca unele dintre ele să nu fie ise în dosar, având în vedere că faptele vizate s-au prescris, notează New York Post.

Harvey Weinstein a fost acuzat de comportament sexual nepotrivit de peste 90 de femei şi ispăşeşte în prezent o condamnare de 23 de ani de închisoare după un proces la New York, deşi se confruntă cu acuzaţii de agresiune sexuală ce au fost depuse şi în instanţele din Los Angeles.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Harvey Weinstein a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus în închisoare
Harvey Weinstein a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus în închisoare

Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein, condamnat recent la 23 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi viol, este purtător al noului coronavirus, a relatat duminică presa americană, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Harvey Weinstein, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi viol
Harvey Weinstein, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi viol

Fostul producător de film american Harvey Weinstein a fost condamnat miercuri la 23 de ani de închisoare de către un tribunal din Manhattan după ce a fost găsit vinovat recent de agresiune sexuală şi viol, relatează dpa.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.