Imagini din satelit înainte și după explozia uriașă din Beirut. Sunt 137 de morți și 5.000 de răniți

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin 137 de morți, 5.000 de răniți, dar și zeci de dispăruți. Așa arată, la această oră, bilanțul catastrofei care a lovit capitala Libanului marți seara.

Directorul vămilor susţine că a alertat în van, de mai multe ori, în privinţa pericolului reprezentat de cele 2.700 de tone de azotat de amoniu, ținute de 6 ani în port, în condiţii improprii.

Cosmopolit și tolerant, Libanul a fost mult timp considerat Perla Orientului, însă ajunsese un stat falimentar, după decenii de corupție și eșec managerial. Tragedia de marți seara i-a dat lovitura de graţie.

Cartierul de lângă port a fost pulverizat de explozie. Forţa ei a fost echivalată cu a zecea parte din puterea bombei atomice de la Hiroshima. Nicio clădire nu a rămas neatinsă, în zona respectivă. Doar bucăţi din zidurile marelui siloz de grâne mai sunt în picioare. Se vede cel mai bine în imaginile luate din satelit înainte şi după deflagrație. Construcţii rase de pe fața pământului, ambarcaţiuni răsturnate, un peisaj cataclismic.

Suflul exploziei a curmat brutal şedinţa foto a unei tinere mirese.

Citește și
Imagini după explozia din Beirut, Liban - 9
Doliu și stare de urgență în Liban. Bilanțul a urcat la 135 de morți și peste 5.000 de răniți

Aceste scene au fost filmate pe străzile capitalei libaneze la 10 minute după explozia pe care presa o numeşte deja Beirut-shima.

Încă se caută eventuali supravieţuitori printre dărâmături.

Spitalele sunt copleşite. Unii medici şi asistente n-au mai ieşit din tura de marţi. Chiar şi maternităţile au suferit avarii în momentul exploziei, iar cadrele medicale au găsit bebeluşii pe podea.

Dr. Christian Chaccour: „Într-o oră-două, am primit 400 de pacienţi. Iar până a doua zi la prânz au fost 800. Rănile au fost, în majoritate, timpane sparte, traume, fracturi, de membre şi coaste, tăieturi, unele foarte profunde. În general, traumatisme serioase.”

Beirutul trece printr-o dramă umanitară de proporţii.

Jamal Iţani, primarul din Beirut: „Există temeri că unele clădiri se vor prăbuşi, de aceea sunt evaluate de echipe de ingineri, pentru a fi identificate clădirile în pericol de colaps.”

Guvernul a promis o anchetă rapidă şi transparentă. Câţiva oficiali ai portului sunt în arest la domiciliu. Însă cetățenii libanezii sunt sceptici - "Acest accident? Această criză? O să vorbească despre asta 20 de ani, dar investigaţia nu va fi finalizată niciodată. Nicio concluzie, niciun rezultat."

Printre victime se numără şi cetăţeni străini, între care arhitectul Jean-Marc Bonfils. Stabilit de mai mulţi ani în Liban, Bonfils s-a remarcat prin proiectele de restaurare a clădirilor distruse de război. De asemenea, cel puţin 24 de zi sunt răniţi, 3 fiind în stare critică.

În virtutea vechilor relaţii dintre Franta şi Parisul Orientului, cum a fost supranumit oraşul Beirut, Emmanuel Macron a venit în Liban să vadă cu ochii lui zona devastată.

Israel şi Liban nu au relaţii diplomatice şi sunt tehnic în stare de război, din cauza mişcării Hezbollah. Totuși, miercuri seară, steagul libanez a fost proiectat pe zidurile primăriei din Tel Aviv.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Guvernul libanez se teme de o creştere a cazurilor de COVID-19 la Beirut. Tratamentele în spitale, suspendate
Guvernul libanez se teme de o creştere a cazurilor de COVID-19 la Beirut. Tratamentele în spitale, suspendate

Guvernul libanez se teme că dezastrul declanşat de exploziile de marţi din portul din Beirut şi urgenţa sanitară pe care le-au provocat ar putea duce la o creştere a cazurilor de COVID-19 în capitală, informează joi EFE.

Doliu și stare de urgență în Liban. Bilanțul a urcat la 135 de morți și peste 5.000 de răniți
Doliu și stare de urgență în Liban. Bilanțul a urcat la 135 de morți și peste 5.000 de răniți

Libanul este în doliu şi în stare de urgenţă după uriaşa explozie care a devastat cartiere întregi din Beirut.

Mărturii după explozia care a devastat Beirutul. Cel puțin 113 oameni au murit
Mărturii după explozia care a devastat Beirutul. Cel puțin 113 oameni au murit

Libanul este în doliu şi în stare de urgenţă după uriaşa explozie din Beirut. Cel puţin 113 oameni au murit și tot atâția sunt dați dispăruți.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 9 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 9 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.