Incendiu la un zgârie nori din Dubai, a doua oară în doi ani

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a cuprins un zgârie-nori locuit la Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), a doua oară în doi ani, relatează BBC News.

Imagini postate pe reţele de socializare surprind flăcările cuprinzând Torch Tower, arzând şi fragmente care cad.

Autorităţile au anunţat că Apărarea Civilă a ”evacuat cu succes” turnul şi că incendiul a fost controlat.

Era neclar ce a provocat incendiul în acest zgârie-nori, unul dintre cele mai înalte din lume.

”Nu s-au raportat răniţi până acum în incendiul de la Torch Tower”, a anunţat biroul de presă al Guvernului.

Citește și
Dubai
Inca un record “made in Dubai”. Cum va arata complexul turistic de 1,7 mld. dolari, amenajat pe doua insule atificiale.VIDEO

”Operaţiuni de răcire erau în curs”, a anunţat aceeaşi sursă.

Torch Tower a fost avariat într-un incendiu în 2015.

Turnul a fost deschis în 2011 şi a fost cel mai înlt zgârie-nori locuit la deschidere, însă între timp a fost depăşit de alte şase clădiri.

Acest zgârie-nori este a 32-a cea mai înaltă clădire din lume, potrivit Skyscraper Centre.

În clădire se află 676 de apartamente, iar preţul unui apartament cu două dormitoare începe de la peste 500.000 de dolari.

Locuitorii au acces la un garaj de opt etaje şi la o piscină care dă spre faleză.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Româncă deportată din Dubai după ce a făcut sex pe un iaht
Româncă deportată din Dubai după ce a făcut sex pe un iaht

O româncă urmează să ajungă în spatele gratiilor şi să fie deportată, după ce a întreţinut relaţii sexuale pe un iaht, lucru ilegal şi a luat un tratament medicamentos pentru întreruperea unei sarcini nedorite în Dubai, relatează Muslim Jahan.

Inca un record “made in Dubai”. Cum va arata complexul turistic de 1,7 mld. dolari, amenajat pe doua insule atificiale.VIDEO
Inca un record “made in Dubai”. Cum va arata complexul turistic de 1,7 mld. dolari, amenajat pe doua insule atificiale.VIDEO

Emiratul Dubai vrea sa dezvolte un complex turistic de 6,3 miliarde de dirhami (1,7 miliarde de dolari) pe doua insule artificiale.

Accident neobisnuit intr-un port. Imagini inedite cu o macara uriasa care se prabuseste
Accident neobisnuit intr-un port. Imagini inedite cu o macara uriasa care se prabuseste

Un vas cargo a lovit o macara uriasa dintr-un port din Dubai. Camerele de supraveghere au filmat momentul in care gigantica structura de fier se prabuseste peste masinile care incarcau containere pe vase.

O companie de taximetrie va lansa, in mai putin de trei ani, taxiul zburator. Unde va circula
O companie de taximetrie va lansa, in mai putin de trei ani, taxiul zburator. Unde va circula

Taxiul zburator nu mai este un simplu concept.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.