Îngrijorare la Washington după întâlnirea dintre Vladimir Putin și Kim Jong Un. Ce au hotărât cei doi lideri

Kim Jong Un si Putin
Profimedia

Statele Unite şi-au exprimat miercuri "îngrijorarea" cu privire la perspectivele cooperării militare dintre Rusia şi Coreea de Nord, într-un moment în care liderii acestor două ţări s-au întâlnit în Rusia, relatează AFP.

"Suntem în mod evident îngrijoraţi de orice relaţie de apărare în plină dezvoltare între Coreea de Nord şi Rusia", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby.

Omologul său de la Departamentul de Stat, Matthew Miller, şi-a exprimat în acelaşi timp îngrijorarea cu privire la orice cooperare în domeniul sateliţilor, care ar reprezenta "încălcarea mai multor rezoluţii ale ONU".

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Vladimir Putin în cursul unei vizite excepţionale în Rusia, menită să întărească legăturile lor, în special militare.

Acesta din urmă a spus că vede "perspective" de cooperare militară cu Coreea de Nord, în pofida sancţiunilor internaţionale care vizează Phenianul din cauza programelor sale nuclear şi balistic în dezvoltare.

Citește și
parlament Italia
Noua lege din Italia permite serviciilor secrete să comită infracțiuni fără urmărire penală, în numele securității

De asemenea, Kim Jong Un i-a promis preşedintelui rus ajutorul său pentru Rusia în războiul acesteia contra Ucrainei.

Rusia s-a ridicat pentru a-şi proteja suveranitatea şi securitatea, a spus Kim, citat de agenţia de presă Interfax.

''Am sprijinit întotdeauna şi vom continua să sprijinim total şi necondiţionat toate deciziile lui Putin şi ale guvernului rus. Folosesc acest prilej pentru a afirma că vom fi mereu alături de Rusia'', a spus liderul de la Phenian.

El a promis că ţara sa va face din relaţiile cu Rusia ''prioritatea sa absolută''.

''Vom da prioritate relaţiei dintre Coreea de Nord şi Rusia şi vom face din asta prioritatea absolută a politicii noastre externe'', a spus Kim Jong Un, care a apreciat că întâlnirea sa cu Putin reprezintă o ''trambulină pentru relaţii bilaterale mai strânse''.

La finalul summitului din Rusia a celor doi dictatori, Kim Jong Un l-a invitat pe Vladimir Putin să-i întoarcă vizita. Iar potrivit presei nord-coreene, liderul de la Kremlin a acceptat cu entuziasm propunerea.
 

Statele Unite "nu vor ezita" să impună sancţiuni, dacă este necesar, împotriva Phenianului şi Moscovei, a avertizat Miller.

"Nu vorbim aici de două țări care să aibă o relație funcțională, și nici nu au prea multă încredere una în alta. Deci va trebui să vedem ce urmează, dar orice aranjament care ar îmbunătăți capacitățile militare ale Coreei de Nord ar fi cu siguranță o preocupare semnificativă pentru noi. Luptele din Donbas și din sudul Ucrainei depind foarte mult de artilerie. Deci, este foarte probabil ca acestea să fie cel puțin un tip de arme pe care caută Putin să le obțină", a subliniat la rândul său Kirby.

Pentru Washington, apropierea Rusiei de Coreea de Nord, precum şi de Iran, care aprovizionează Moscova cu drone în special, "este o mărturie a disperării Rusiei" în războiul său din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
Noua lege din Italia permite serviciilor secrete să comită infracțiuni fără urmărire penală, în numele securității
Noua lege din Italia permite serviciilor secrete să comită infracțiuni fără urmărire penală, în numele securității

Senatul italian a adoptat o lege controversată care extinde atribuțiile agenților statului și oferă protecție juridică sporită polițiștilor. Actul vizează combaterea protestelor și întărirea controlului asupra manifestațiilor publice.

Trei bombe din al Doilea Război Mondial au fost descoperite în Köln. 20.000 de oameni, evacuați
Trei bombe din al Doilea Război Mondial au fost descoperite în Köln. 20.000 de oameni, evacuați

S-a dat alarma în orașul Koln, din Germania, după ce pe malurile Rinului, au fost găsite trei bombe neexeplodate din al Doilea Război Mondial.

Donald Trump, o nouă lovitură în războiul cu Harvard. Ce a decis președintele SUA
Donald Trump, o nouă lovitură în războiul cu Harvard. Ce a decis președintele SUA

Donald Trump a suspendat pentru șase luni intrarea în SUA a străinilor care vor să studieze sau să participe la programe de schimb la Harvard, pe fondul unui conflict cu universitatea, potrivit Reuters.  

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.