Internauţii chinezi au adus un omagiu fostului secretar de stat american Henry Kissinger, considerat un „vechi prieten”

Henry Kissinger
Profimedia

Televiziunea de stat şi internauţii chinezi au adus joi un omagiu fostului secretar de stat american Henry Kissinger, considerat un „vechi prieten” al Chinei pentru rolul său crucial în stabilirea relaţiilor Beijing-Washington, informează AFP.

 

Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane, cu faţete uneori controversate, secretar de stat sub preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 100 de ani.

Imaginea lui Kissinger a fost pătată de paginile sumbre ale istoriei SUA, cum ar fi sprijinul pentru lovitura de stat din 1973 din Chile, invazia Timorului de Est în 1975 şi, desigur, războiul din Vietnam.

Însă în China, Henry Kissinger era de multă vreme cunoscut ca un "vechi prieten al poporului chinez", pentru că a fost unul dintre actorii majori ai apropierii dintre Washington şi Beijing în anii 1970, ajutând ţara asiatică să depăşească izolarea în care se afla.

Într-un context al unor relaţii chinezo-americane tensionate în ultimii ani, Henry Kissinger era perceput drept un promotor neobosit al legăturilor calme între cele două puteri mondiale.

Citește și
xi jinping vladimir putin
Proiectul faraonic al lui Putin. Ce vor să construiască Rusia și China în Crimeea: ”Nu oferim informații presei inamice”

„Este o pierdere enormă pentru ţările noastre două şi pentru lume", a reacţionat ambasadorul Chinei în SUA, Xie Feng, pe reţeaua socială X (fosta Twitter), declarându-se "profund bulversat şi întristat".

„Istoria îşi va aminti de ceea ce acest centenar a adus în relaţiile dintre China şi SUA şi el va rămâne întotdeauna viu în inima poporului chinez, ca un prieten vechi foarte apreciat", a adăugat el.

Henry Kissinger se deplasase în China în iulie 2023, unde a avut o întrevedere inclusiv cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Peste trei milioane de candidați pentru un post de bugetar. ”Am ales să fiu funcționar public”
Peste trei milioane de candidați pentru un post de bugetar. ”Am ales să fiu funcționar public”

Peste trei milioane de persoane au participat în weekend la examenul anual pentru ocuparea unui post de funcţionar public în China, a anunţat luni presa oficială de stat chineză.

Proiectul faraonic al lui Putin. Ce vor să construiască Rusia și China în Crimeea: ”Nu oferim informații presei inamice”
Proiectul faraonic al lui Putin. Ce vor să construiască Rusia și China în Crimeea: ”Nu oferim informații presei inamice”

Moscova și Beijingul vor să construiască un tunel subacvatic care să lege Rusia de peninsula Crimeea anexată, un proiect faraonic de miliarde de dolari pentru care a fost înființată deja o companie de proiect, potrivit Washington Post.

Ce știm până acum despre misterioasa ”pneumonie ambulantă” care afectează China. Mii de copii au ajuns la spital
Ce știm până acum despre misterioasa ”pneumonie ambulantă” care afectează China. Mii de copii au ajuns la spital

Spitalele din China au fost asaltate de cazuri de boli respiratorii și de copii bolnavi, care se plâng de simptome asemănătoare pneumoniei, iar asta a dus la o atenție sporită din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), scrie The Independent.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.