Iranul susține că s-au făcut „progrese” în a doua rundă de negocieri cu SUA pentru un acord nuclear. Ce urmează

Abbas Araghchi
AFP

O a doua rundă de negocieri la nivel înalt între delegaţiile americană şi iraniană pe tema programului nuclear al Teheranului s-a încheiat sâmbătă la Roma, pe fondul unui optimism temperat cu privire la o cale diplomatică de urmat.

Negocierile de sâmbătă s-au desfăşurat la o săptămână după ce o primă rundă a avut loc în capitala Omanului, Muscat. Deşi discuţiile au fost găzduite de Italia, Omanul a acţionat din nou ca mediator între delegaţia SUA, condusă de trimisul special Steve Witkoff, şi cea iraniană, condusă de ministrul de Externe Abbas Araghchi (foto), relatează CNN şi Reuters.

Araghchi a semnalat că discuţiile au fost pozitive, declarând reporterilor că acestea au durat aproximativ patru ore. „Pot spune că există o mişcare înainte. Am ajuns la o înţelegere mai bună şi la un acord asupra unor principii şi obiective în cadrul acestor negocieri de la Roma”, a declarat el.

Mai precis, Iranul şi Statele Unite au convenit sâmbătă să însărcineze experţi să înceapă elaborarea unui cadru pentru un potenţial acord nuclear, a declarat ministrul iranian de externe.

O a treia rundă de discuţii va avea loc sâmbăta viitoare, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe. Ministerul de Externe al Omanului a confirmat că reuniunea va avea loc la Muscat.

Citește și
negocieri SUA-Iran
Pas înainte în negocierile SUA-Iran. Discuții „constructive” la Oman pe tema programului nuclear

Araghchi a precizat că discuţiile dintre experţii tehnici, care au loc tot în Oman, vor începe miercuri.

Vorbind la televiziunea de stat după negocieri, Araqchi a reluat însă comentariile prudente de săptămâna trecută ale liderului suprem Ali Khamenei şi a adăugat: „Nu putem spune cu certitudine că suntem optimişti. Acţionăm cu multă prudenţă. De asemenea, nu există niciun motiv să fim prea pesimişti”.

Cele două ţări au avut decenii de animozitate şi au fost mult timp în dispută cu privire la capacităţile nucleare ale Iranului, notează News.ro.

A doua rundă de discuţii a fost organizată în acelaşi mod ca şi prima, cele două părţi neputând comunica direct una cu cealaltă. Delegaţii au stat în camere separate, iar ministrul de externe al Omanului, Badr bin Hamad Al Busaidi, a mediat între cei doi. Witkoff şi Araghchi s-au întâlnit doar pentru scurt timp în timpul primei runde.

De la preşedinţia lui Obama, Statele Unite şi Iranul nu au mai purtat discuţii complete şi directe.

Washingtonul doreşte ca Iranul să oprească producţia de uraniu puternic îmbogăţit, care, în opinia sa, vizează construirea unei bombe atomice. Săptămâna aceasta, Iranul şi-a reafirmat dreptul de a îmbogăţi uraniu, dar a sugerat că este dispus să negocieze unele compromisuri în schimbul reducerii sancţiunilor, pentru a reduce presiunea asupra economiei sale grav afectate.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea SUA în urma discuţiilor de sâmbătă de la Roma.

Trump a sugerat joi că nu are în vedere atacuri militare iminente împotriva instalaţiilor nucleare ale Iranului, dar ameninţarea încă planează. Vineri, Trump a declarat reporterilor: „Sunt pentru oprirea Iranului, foarte simplu, de la a avea o armă nucleară. Ei nu pot avea o armă nucleară. Vreau ca Iranul să fie mare, prosper şi grozav”.

WITKOFF S-A ÎNTÂNIT DISCRET LA PARIS CU OMUL LUI NETANYAHU

Israelul, aliat al Washingtonului, care s-a opus acordului din 2015 cu Iranul, din care Trump a ieşit în cele din urmă în 2018, nu exclude un atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene în următoarele luni, potrivit unui oficial israelian şi altor două persoane familiarizate cu această chestiune.

Înainte de discuţiile de la Roma, Witkoff s-a întâlnit discret, vineri, la Paris cu ministrul israelian pentru afaceri strategice şi confidentul cel mai apropiat al premierului Benjamin Netanyahu, Ron Dermer, şi cu directorul Mossad, David Barnea.

Guvernul israelian favorizează o acţiune agresivă împotriva Iranului, nu diplomaţia cu acesta. Biroul lui Netanyahu a susţinut joi că „operaţiunile deschise şi secrete” ale Israelului au fost motivul pentru care „Iranul nu deţine în prezent un arsenal nuclear”.

Agenţiile de informaţii americane au avertizat că Israelul va încerca probabil să atace instalaţiile nucleare ale Iranului, a relatat CNN în februarie.

Witkoff s-a aflat în capitala Franţei împreună cu secretarul de stat Marco Rubio pentru discuţii privind Ucraina, dar cei doi au discutat şi despre viitoarea reuniune privind Iranul cu aşa-numiţii aliaţi „E3” - Franţa, Germania şi Regatul Unit. „Pentru europeni, ei trebuie să ia o decizie importantă foarte curând cu privire la revenirea rapidă - la revenirea rapidă a sancţiunilor - deoarece Iranul nu respectă în mod clar acordul actual”, a punctat Rubio vineri. „De aceea a fost important să vorbim cu ei despre acest lucru înainte de discuţiile noastre de sâmbătă”, a adăugat el.

La rândul său, Araghchi a vizitat Moscova înainte de a merge la Roma, întâlnindu-se atât cu preşedintele rus Vladimir Putin, cât şi cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi spunând că se aşteaptă ca Rusia să îşi continue rolul de „susţinător” în orice nou acord.

De la retragerea SUA din acordul nuclear iranian în timpul primului mandat al lui Trump, Teheranul a depăşit cu mult limitele stabilite privind îmbogăţirea uraniului, dar a susţinut că nu urmăreşte obţinerea unei arme nucleare.

Săptămâna aceasta, în timpul unei vizite în Iran, Rafael Grossi, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat că discuţiile se află într-un stadiu „crucial”, adăugând: „Ştim că nu avem mult timp la dispoziţie”.

Ministrul saudit al apărării, prinţul Khalid bin Salman Al Saud, a călătorit, de asemenea, la Teheran în această săptămână, într-una dintre călătoriile la cel mai înalt nivel ale unui oficial saudit din ultimele decenii. A fost o vizită pentru a îmbunătăţi relaţiile diplomatice dintre duşmanii regionali Arabia Saudită şi Iran şi menită să semnaleze că regatul poate juca un rol în dezescaladare şi intermedierea eforturilor de pace, a declarat o sursă pentru CNN. Această sursă a menţionat că saudiţii nu ştiu ce intenţionează Trump în discuţiile cu Iranul şi că evaluarea în Arabia Saudită este că aceste discuţii ar putea fi imprevizibile şi de scurtă durată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Parade militare în Iran, în cadrul cărora a fost expus arsenalul țării, în special drone, rachete și tancuri
Parade militare în Iran, în cadrul cărora a fost expus arsenalul țării, în special drone, rachete și tancuri

Parade militare au fost organizate vineri în Iran cu ocazia Zilei Armatei, în timpul cărora autorităţile iraniene au expus arsenalul militar al ţării, în special drone, rachete şi tancuri fabricate pe plan local, informează AFP.

Pas înainte în negocierile SUA-Iran. Discuții „constructive” la Oman pe tema programului nuclear
Pas înainte în negocierile SUA-Iran. Discuții „constructive” la Oman pe tema programului nuclear

Discuţiile dintre Statele Unite şi Iran cu privire la programul nuclear iranian desfăşurate sâmbătă în Oman reprezintă "un pas înainte" şi au fost "foarte pozitive şi constructive", a declarat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP.

Amenințare directă de la Teheran pentru Trump: „Dacă americanii atacă sanctitatea Iranului, întreaga regiune va exploda”
Amenințare directă de la Teheran pentru Trump: „Dacă americanii atacă sanctitatea Iranului, întreaga regiune va exploda”

Teheranul va lovi baze americane din regiune dacă Washingtonul îşi pune în practică avertismentul privind consecinţe militare pentru Iran în lipsa unui nou acord nuclear, a declarat vineri preşedintele Parlamentului iranian, transmite Reuters.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”
Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.