Israelul a refuzat o vizită a şefului diplomaţiei UE pe motiv de „probleme de agendă”

Israel
Shutterstock

Josep Borrell, a explorat posibilitatea de a vizita Israelul în cadrul turneului pe care-l începe luni în Egipt şi îl va duce săptămâna aceasta de asemenea în Liban.

Autorităţile israeliene i-au transmis că vizita "nu este posibilă" din cauza unor "probleme de agendă", relatează agenţia EFE.

"Intenţia mea de a vizita Israelul, prezentată autorităţilor sale conform practicii diplomatice, reflectă exclusiv angajamentul UE de a continua să lucreze pentru soluţionarea crizei actuale şi pentru reactivarea procesului de pace. Serviciile mele au primit răspuns că vizita nu este posibilă cu această ocazie din cauza unor probleme de agendă, lucru pe care îl putem înţelege", a menţionat Borrell într-o declaraţie transmisă agenţiei spaniole de către serviciul său de presă.

Şeful diplomaţiei europene a explorat posibilitatea de a include în turneul său Israelul şi Cisiordania, au declarat de asemenea surse comunitare, care menţionează că opţiunea unei vizite în Israel şi Cisiordania a fost luată în considerare după ce Borrell a fost invitat de Institutul Van Leer să susţină un discurs la Tel Aviv, dar ministrul de externe israelian, Israel Katz, a transmis că nu este disponibil la datele propuse şi a sugerat amânarea vizitei preconizate de Borrell.

Acesta din urmă a amintit că Consiliul Afaceri Externe al UE, pe care îl conduce, l-a primit pe Israel Katz într-o vizită în ianuarie şi a subliniat că obiectivul Bruxellesului este "de a avea un Consiliu de Asociere 'ad hoc' UE-Israel".

Citește și
marcel ciolacu bejamin netanyahu
Premierul Marcel Ciolacu pleacă în Israel, în vizită oficială. Printre miniștrii care îl însoțesc se află și cel al Apărării

Obiectivul vizitei oficiale a lui Borrell în Egipt şi Liban este de a încerca să contribuie la eforturile diplomatice pentru a obţine "urgent" o încetare a focului în Fâşia Gaza şi pentru a "evita escaladarea situaţiei" din regiune marcate de violenţe, a transmis duminică purtătorul de cuvânt al Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), Peter Stano.

Eforturile de mediere între Israel şi gruparea palestiniană Hamas desfăşurate de Egipt, SUA şi Qatar vor ocupa un loc central pe agenda şefului diplomaţiei europene în această misiune, la fel şi "rolul UE în atenuarea suferinţei umane în Fâşia Gaza", a adăugat purtătorul de cuvânt comunitar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Israelienii vor să deschidă fabrici de armament în România. Firma care produce „Iron Dome” este interesată să producă la noi
Israelienii vor să deschidă fabrici de armament în România. Firma care produce „Iron Dome” este interesată să producă la noi

Marcel Ciolacu a ajuns în Israel pentru a doua oară de la declanșarea războiului din Fâșia Gaza.  

Premierul Marcel Ciolacu pleacă în Israel, în vizită oficială. Printre miniștrii care îl însoțesc se află și cel al Apărării
Premierul Marcel Ciolacu pleacă în Israel, în vizită oficială. Printre miniștrii care îl însoțesc se află și cel al Apărării

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că urmează să efectueze o vizită în Israel, în cursul zilei de joi.

Netanyahu nu cedează la presiunea străzii și a întregii lumi: „Nimeni nu îmi va da lecții”. Gestul rar făcut în fața națiunii
Netanyahu nu cedează la presiunea străzii și a întregii lumi: „Nimeni nu îmi va da lecții”. Gestul rar făcut în fața națiunii

În fața protestelor de amploare din Israel, Benjamin Netanyahu este presat să încheie un acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.