Israelul va da numele lui Trump unei stații de tren care se va construi lângă Zidul Plângerii

Donald Trump, Israel
Getty

Israelul va da numele preşedintelui american Donald Trump staţiei de tren ce va fi construită în apropierea Zidului Plângerii, situat în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est anexat, anunță Ministerul Transporturilor într-un comunicat.

Potrivit Agerpres, care citează AFP, ministrul Israel Katz a decis marţi să adopte recomandările unui comitet vizând extinderea până în cartierul evreiesc din Oraşul Vechi a viitoarei linii de mare viteză între Tel Aviv şi Ierusalim, şi să înfiinţeze o staţie la câteva zeci de metri de Zidul Plângerii.

Această staţie se va numi 'Donald John Trump', 'datorită deciziei sale istorice şi curajoase de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala statului Israel şi contribuţiei sale la întărirea statutului Ierusalimului drept capitală a poporului evreu şi a statului Israel'.

Noua linie feroviară va fi gata în 2018 şi va lega cele două oraşe în mai puţin de o jumătate de oră.

Costul liniei de 56 km, care va deservi oraşul Modiin şi aeroportul Ben Gurion, este estimat de minister la 7 miliarde de şekeli (1.69 miliarde de euro)

Citește și
Jimmy Morales
Încă o țară anunță că își mută ambasada în Ierusalim, ca să-l susțină pe Trump
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Israelul, în  cu
Israelul, în cu "cel puţin zece ţări", între care România, pentru a-şi muta ambasadele

Israelul este în cu "cel puţin 10 ţări, dintre care unele din Europa" pentru a muta ambasadele la Ierusalim, a declarat viceministrul israelian de Externe, Tzipi Hotovely.

Încă o țară anunță că își mută ambasada în Ierusalim, ca să-l susțină pe Trump
Încă o țară anunță că își mută ambasada în Ierusalim, ca să-l susțină pe Trump

Încă o țară a anunțat că își va muta ambasada în Israel, în sprijinul deciziei Statelor Unite şi în pofida votului Adunării Generale a ONU de condamnare a deciziei Washingtonului.

Papa Francisc a făcut un apel la pace pentru Ierusalim, în mesajul său “Urbi et orbi”
Papa Francisc a făcut un apel la pace pentru Ierusalim, în mesajul său “Urbi et orbi”

Papa Francisc s-a folosit de mesajul lui tradiţional de Crăciun pentru a lansa luni un apel global la pace, care ar trebui să înceapă, potrivit spuselor sale, cu rezolvarea conflictului israeliano-palestinian, informează agenţiile de presă DPA şi AFP.

Israelul îşi va anunţa oficial intenţia de a se retrage din UNESCO
Israelul îşi va anunţa oficial intenţia de a se retrage din UNESCO

Israelul îşi va anunţa oficial intenţia de a se retrage din UNESCO (organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură) înainte de sfârşitul acestui an, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.